RBS vrea sa stranga anul viitor 3,3 miliarde de euro din vanzarea de active

Luni, 28 Decembrie 2009, ora 11:49
1579 citiri
RBS vrea sa stranga anul viitor 3,3 miliarde de euro din vanzarea de active

Banca britanica RBS, cotrolata de stat, intentioneaza sa stranga anul viitor trei miliarde de lire sterline (3,3 miliarde de euro) din vanzarea unor active din afara Marii Britanii, potrivit publicatiei The Observer. 

Cea mai importanta unitate la care RBS urmeaza sa renunte este divizia de comert cu metale Sempra, achizitionata odata cu preluarea in 2007 a activelor bancii olandeze ABN Amro, relateaza Mediafax.

Institutia de credit a fost obligata de Comisia Europeana sa vanda Sempra in schimbul primirii unui ajutor de la stat de 54 de miliarde de lire.

Tranzactia ar putea aduce 2,5 miliarde de lire.

RBS vrea sa vanda, de asemenea, operatiunile de retail si commercial banking din India, China si Malaezia, iar cel mai probabil cumparator este banca HSBC.

Totodata, institutia de credit se afla in stadiul final de negocieri pentru vanzarea diviziei de management al activelor, afacere care ar putea aduce 100 de milioane de lire sterline.

RBS este prezenta si in Romania, dupa ce a preluat operatiunile locale ale bancii olandeze ABN Amro, care au trecut anul trecut sub brandul creditorului britanic. 

#rbs, # euro, # vanzare, # active , #stiri Abn Amro