Fiscul, mai eficient: Veniturile bugetare au crescut cu 7% in 2012

Luni, 15 Octombrie 2012, ora 15:00
1471 citiri
Fiscul, mai eficient: Veniturile bugetare au crescut cu 7% in 2012

Veniturile bugetare realizate de ANAF in primele noua luni au fost de 123,32 miliarde lei, in crestere cu 7,6% fata aceeasi perioada din 2011, ceea ce reprezinta un grad de realizare de 99,7% a programului de incasari, a anuntat luni institutia.

ANAF a realizat venituri de 114,62 miliarde lei in ianuarie-septembrie 2011, anunta Newsin.

In ceea ce priveste ponderea in Produsul Intern Brut a veniturilor colectate de ANAF, se constata o crestere cu 0,5 puncte procentuale fata de primele noua luni din 2011.

Veniturile colectate de ANAF care au ajuns la bugetul de stat au inregistrat o crestere de 8,8% in primele noua luni ale acestui an fata de primele noua luni ale anului 2011. Valoarea acestei cresteri este de 6,78 miliarde lei (de la 76,84 miliarde lei la 83,62 miliarde lei.

Astfel, la impozitul pe profit s-au incasat cu 475,2 milioane lei in primele noua luni din 2012, in crestere cu 6,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

In cazul impozitului pe venit, incasarile au crescut cu 1,72 miliarde lei (12,5%), in timp ce incasarile din taxa pe valoarea adaugata au fost de 36,21 miliarde lei, cu 6,2 % mai mari decat incasarile din anul 2011.

Incasarile din TVA au fost mai mari cu 8,3% (3,20 miliarde lei) in primele noua luni ale anului 2012, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2011, pentru operatiunile interne si cu 8,6% (440,9 miliaone lei) la importul de bunuri.

In ceea ce priveste restituirile din taxa pe valoarea adaugata, acestea au fost cu 16,1% (11,71 miliarde de lei) mai mari decat cele operate in aceeasi perioada a anului 2011 (10,08 miliarde lei).

In domeniul accizelor, incasarile la bugetul de stat realizate in primele noua luni ale anului 2012 au fost, in termeni nominali, cu 8,8% mai mari fata de cele incasate in anul 2011 (15,34 miliarde lei, fata de 14,11 miliarde lei).

Potrivit ANAF, in ceea ce priveste bugetele de asigurari sociale, se constata ca s-au inregistrat cresteri fata de anul precedent ale sumelor colectate, ca urmare a masurilor privind extinderea bazei de impozitare, precum si a masurilor de imbunatatire a activitatii de colectare.

La bugetul Fondului national unic de asigurari de sanatate veniturile incasate au crescut cu 14,2% in primele noua luni din 2012 (1,54 miliarde lei) comparativ cu aceeasi perioada din 2011.

La bugetul asigurarilor sociale de stat, in primele noua luni ale acestui an s-a inregistrat o crestere a incasarilor de 1,3% (348,1 milioane lei) fata de aceeasi perioada a anului trecut.

De asemenea, la bugetul asigurarilor pentru somaj, s-a inregistrat o crestere de 3,8% (37,4 milioane lei) in perioada ianuarie - septembrie 2012 fata de perioada similara din 2011.

#ANAF venituri 2012, #ANAF venituri colectate, #ANAF venituri impozit , #Administratia Finantelor