Ministrul Finantelor le cere deputatilor sa aprobe reducerea CAS

Marti, 09 Septembrie 2014, ora 13:32
1594 citiri
Ministrul Finantelor le cere deputatilor sa aprobe reducerea CAS
www.evz.ro

Ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, le-a cerut, marti, deputatilor sa voteze legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator, aratand ca aceasta masura este "curajoasa si pro-business" si ca sunt resurse pentru compensarea acesteia atat pentru anul 2014, cat si pentru anii viitori.

"Exista spatiu suficient pentru a aplica aceasta masura si pentru anul 2014", a spus ministrul Finantelor in plenul Camerei Deputatilor, la dezbaterea cererii de reexaminare a presedintelui Traian Basescu la legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator, transmite Mediafax.

Mentionand ca legea privind reducerea CAS a primit votul senatorilor, Petrescu si-a exprimat convingerea ca va fi sustinuta si de deputati.

"Am avut un parcurs lung si greoi cu aceasta lege, am intampinat si piedici, si critici, dar stiu ca am avut si multa sustinere si suport pentru o lege al carei scop este sa ajute intreprinzatorii, angajatorii, cat si angajatii", a adaugat Petrescu.

Reprezentantii PSD, PNL, PDL si grupul minoritatilor nationale au precizat ca vor sustine legea privind reducerea CAS.

Cererea de reexaminare a presedintelui Traian Basescu la legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator a fost respinsa saptamana trecuta de Comisia de buget a Camerei Deputatilor.

Camera Deputatilor este for decizional, votul final fiind marti la pranz.

#Ioana Petrescu Ministrul Finantelor, #Ioana Petrescu reducere CAS , #Administratia Finantelor