Miza noii strategii ANAF de combatere a evaziunii fiscale: Controlul marilor averi

Vineri, 18 Ianuarie 2013, ora 07:20
4068 citiri
Miza noii strategii ANAF de combatere a evaziunii fiscale: Controlul marilor averi

Fiscul are o strategie noua, pentru combaterea evaziunii fiscale. Potrivit unei propuneri, va coopera cu primariile locale pentru stabilirea unei baze de informatii comune.

Exista insa pareri potrivit carora, prin aceasta masura, Fiscul vrea sa controleze marile averi. Profesorul de Economie Mircea Cosea sustine ca mai exista si alte intentii ascunse.

Incrucisarea informatiilor din baza de date a Fiscului cu datele administratiilor locale este, in teorie, o idee buna, precizeaza Cosea, pentru Business24, care adauga ca rezultatul slab se va vedea in practica.

"Au incercat si altii, in alte tari, care au o evidenta mai precisa si mai exacta decat a noastra. Vor fi destul de multe nepotriviri, cum ar fi, de exemplu, din cauza metodologiei sau din princina inregistrarii datelor", explica profesorul.

Pe de alta parte, exista si intentii ascunse in spatele acestei propuneri anuntate de Fisc, adauga analistul economic, controlul averilor marilor baroni locali fiind doar una dintre ele.

"Se urmareste depistarea averilor mari. In al doilea rand, cred ca ar putea fi o masura de pregatire a noii impartiri teritoriale, pentru ca nu se cunoaste un element esential, care a fost atras in atentia guvernului de la Bruxelles de mult timp. Nu se cunoaste o statistica corecta si o interpretare la obiect a discrepantelor dintre diferite zone, din punct de vedere al capacitatii de acoperire din resurse proprii a bugetelor locale. Prin urmare, ar fi si o masura de depistarea a acestor informatii. In al treilea rand, cred ca este si o masura a modului in care, la nivel local, se face inregistrarea si colectarea veniturilor", enumera Cosea.

Incrucisarea datelor, metoda de combatere a "feudelor fiscale"

In opinia sa, la nivel local sunt "feude fiscale", unde exista lucruri neclare sau raportari incorecte. Totusi, pentru a corecta aceasta situatie este nevoie de o strategie indelungata, corect aplicata, intrucat lucrurile depind si de metodologia aplicata si nu doar oamenii insarcinati sa colecteze informatiile, asa cum atrage atentia Cosea.

Schimbul de informatii dintre ANAF si administratiile locale ar avea si un dezavantaj, mai mentioneza profesorul de economie. "Vor fi si costuri mai mari. Ar trebui sa existe o reorganizare a aparatului de colectare, pentru ca administratiile au si reguli proprii si, in unele cazuri, nu sunt lipsite de o mare influenta de clientelism politic. Ar trebui sa existe, la nivel central, un aparat mult mai bine pus la punct, ca sa nu mai apara declaratii facute pe genunchi, in graba, care sa fie nevoie retractate apoi".

In acest moment, schimbul de date dintre ANAF si administratiile locale este la nivel de proiect, dar daca se va aproba, sistemul ar putea fi implementat de la 1 ianuarie 2014, estimeaza Cosea. Daca s-ar introduce mai devreme, probabil ar aparea unele nepotriviri sau chiar greseli.

Fiscul are o strategie noua pentru combaterea evaziunii fiscale

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) va coopera cu primariile locale pentru stabilirea unei baze de informatii comune, in privinta nivelului de colectare a taxelor si impozitelor. Fiscul intentioneza, prin aceasta masura, sa scada nivelul de evaziune fiscala.

#control avere, #Fisc evaziune fiscala, #masuri evaziune fiscala , #Administratia Finantelor