Bucurestiul va ramane fara fonduri de coeziune din 2015

Marti, 13 Martie 2012, ora 19:05
1625 citiri
Bucurestiul va ramane fara fonduri de coeziune din 2015

Bucurestiul nu va mai beneficia, incepand din 2015-2016, de fonduri in ceea ce priveste obiectivul de coeziune, in actuala organizare administrativa, a avertizat marti ministrul afacerilor europene, Leonard Orban.

Intrebat in legatura cu reorganizarea administrativa, Orban a declarat ca aceasta ar duce la "asigurarea unei coerente la nivelul gestionarii fondurilor pe zone administrative mai mari", intrucat una dintre marile probleme pe care Romania o are in gestionarea fondurilor comunitare este ca "la nivel local, cand vorbim de proiecte de importanta mai mare nu se poate ajunge la o decizie politica pentru ca sunt diferite puncte de vedere, de multe ori reprezentate de persoane din partide politice diferite, si se ajunge la intarzieri foarte mari" in realizarea proiectelor.

Orban a punctat faptul ca, de multe ori, "interesele si obiectivele unui judet nu coincid cu interesele si obiectivele unui judet alaturat". "De aceea, vedem o lipsa de coerenta in identificarea si implementarea unor proiecte concrete", a spus el.

In plus, principalul pericol il reprezinta faptul ca Bucurestiul ar putea ramane fara fonduri de coeziune.

"Daca vom continua cu actualele regiuni de dezvoltare economico-sociala, incepand din 2015-2016 Bucurestiul nu va mai beneficia de fonduri in ceea ce priveste obiectivul de coeziune. Asta este marele risc. Va trebui sa gasim o formula, daca ne dorim ca sa mai existe fonduri alocate pentru Bucuresti si regiunea Ilfov, sa facem o reorganizare de asa natura astfel incat sa putem sa distribuim mai bine nivelul de dezvoltare intre diferitele regiuni", a avertizat Orban.

Reorganizarea administrativ-teritoriala este un proiect sustinut de PDL si de Traian Basescu, seful statului avertizand in mai multe randuri ca, daca Romania nu adopta o noua impartire, atunci risca sa aiba probleme cu fondurile europene. Cu toate acestea, reforma administativa a fost amanata, intrucat in cadrul coalitiei nu s-a reusit obtinerea unui consens. UDMR a anuntat ca nu sustine realizarea unei reforme atat de complexe intr-un an electoral, iar liderii Uniunii au admis ca una dintre conditiile pentru a mai sustine Guvernul Ungureanu este tocmai amanarea reorganizarii administrativ-teritoriale pana dupa alegeri.

#Bucuresti fonduri de coeziune, #administratie Bucuresti, #fonduri capitala , #Administratia Locala