Sectoarele Capitalei vor incasa in continuare cuantumul integral al sumelor din contractele de inchiriere, concesiune, asociere, precum si din cele privind parteneriatele public-private din piete si complexe agroalimentare, potrivit unui proiect aprobat joi de CGMB.
Proiectul de hotarare aflat pe ordinea de zi a sedintei Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB) prevedea ca municipalitatea sa primeasca jumatate din aceste sume incasate de consiliile locale ale sectoarelor.
In cele din urma, a fost inclus un amendament potrivit caruia sumele respective sa ramana integral la sectoare, proiectul fiind aprobat de consilierii generali in aceasta forma.
Proiectul initial modifica o hotarare a CGMB din 2003, potrivit careia sumele incasate pentru contractele incheiate in pietele si complexele agroalimentare se vor constitui venituri la bugetele sectoarelor.