CNADNR a scos la licitatie un tronson de 8,7 km al Autostrazii Transilvania

Joi, 26 Ianuarie 2012, ora 22:40
1770 citiri
CNADNR a scos la licitatie un tronson de 8,7 km al Autostrazii Transilvania

CNADNR vrea sa contracteze lucrari de proiectare si constructie a unui tronson de 8,7 kilometri ai Autostrazii Transilvania, intre Gilau si Nadaselu (Cluj), proiectul avand o valoare estimata cuprinsa intre 316,7 milioane lei (73,1 milioane euro) si 348,3 milioane lei (80,4 milioane euro), fara TVA.

Contractul vizeaza proiectarea si constructia Autostrazii Transilvania pe sectorul 3a, Cluj Vest (Gilau) - Mihaiesti (25,5 km), tronsonul 3a1 km (8,7 km).

Termenul pentru finalizarea contractului, finantat de la bugetul de stat, va fi de sase ani de la data atribuirii, potrivit unui anunt al CNADNR.

Constructorul va fi selectat prin licitatie deschisa, pentru pretul cel mai scazut. Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 21 martie 2012.

Proiectul este estimat la 316,7 milioane lei fara TVA, iar valoarea totala estimata a contractului, incluzand si eventuale lucrari/ servicii similare, este de 348,3 milioane lei, fara TVA.

"Ofertantul isi va intocmi propunerea financiara raportandu-se la valoarea estimata a contractului si nu la valoarea estimata totala, care include si eventualele lucrari/servicii similare ce pot aparea pe parcursul implementarii contractului", se arata in anunt.

Proiectul Autostrazii Transilvania a inceput in 2004, cu semnarea unui contract de 2,2 miliarde euro pentru constructia a 415 kilometri, dar portiunea realizata pana in prezent cu finantarea statului depaseste cu putin 10% din traseul total.

Pentru un tronson de doar 52 kilometri construiti intr-un interval de sapte ani, statul a cheltuit pana in prezent 5,6 miliarde lei, reprezentand mai mult de jumatate din totalul fondurilor care ar fi trebuit alocate pentru intregul proiect.

In toamna lui 2011, Guvernul a decis ca lucrarile sa fie continuate de compania americana Bechtel numai pe tronsoanele deja incepute, reprezentand 118 kilometri din totalul celor 415 kilometri, iar restul tronsoanelor sa fie scoase la licitatie pentru a obtine si finantare europeana, conducerea Ministerului Transporturilor evitand insa sa avanseze un termen de finalizare a intregii autostrazi.

#licitatie tronson autostrada, #Autostrada Transilvaniei , #Administratia strazilor