Vicepresedintele Consiliului Judetean Olt, acuzat de ucidere din culpa, va fi cercetat in libertate

Sambata, 26 Octombrie 2013, ora 16:45
1525 citiri
Vicepresedintele Consiliului Judetean Olt, acuzat de ucidere din culpa, va fi cercetat in libertate

Vicepresedintele CJ Olt Marius Oprescu, acuzat ca a provocat un accident, in 3 octombrie, soldat cu moartea unui barbat, si retinut, joi, pentru ucidere din culpa, va fi cercetat in stare de libertate, cu interdictia de a parasi tara, a dispus Judecatoria Slatina.

Radu Tuluca, avocatul lui Marius Oprescu, care s-a aflat in sala de judecata in momentul in care magistratii Judecatoriei Slatina au dispus cercetarea in libertate a acestuia, a declarat, sambata, corespondentului Mediafax, ca procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova au declarat deja recurs, pana la judecarea acestuia clientul sau avand doar interdictia de a parasi tara timp de 30 de zile.

Marius Oprescu fusese retinut, joi seara, pe 24 de ore, pentru ucidere din culpa, in baza unei ordonante emise pe numele sau de catre procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Slatina, fiind introdus in arestul Inspectoratului Judetean de Politie Olt, vicepresedintele CJ fiind implicat intr-un accident rutier in Piatra Olt, in urma caruia mai multe persoane au fost ranite si una a decedat la trei saptamani de la producerea accidentului.

Avocatul familiei barbatului decedat sustine ca se incearca musamalizarea acestui caz, in conditiile in care Spitalul de Urgenta din Slatina, unde a fost dus Oprescu pentru recoltarea de sange in vederea stabilirii alcoolemiei, nu ar fi fost respectat protocolul in acest caz.

"Nu s-a respectat protocolul recoltarii probelor de sange. Invinuitul a fost bagat in camera de garda, iar probele au fost recoltate acolo. S-a facut investigarea in trei minute, iar noi credem ca este imposibil. Noi stim ca se fac investigatii, manevre cu privire la reflexe si apoi probe, lucru care nu se facea in trei minute. S-a depus o cerere de recuzare a medicului de serviciu, pe motive politice", a declarat, miercuri, Cristian Necula, avocatul familiei decedatului.

Avocatul a mai spus ca "se analizeaza si sangele", fiind trimise probe la Bucuresti: "Au fost sigilate, vedem la Mina Minovici".

Pe de alta parte, medicul legist trimis de Parchet sa ancheteze acest caz sustine ca ar fi fost amenintat de doua persoane din conducerea Spitalului de Urgenta din Slatina.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#vicepresedinte Consiliul Judetean Olt, #cercetare libertate Marius Oprescu, #accident Oprescu CJ Olt, #proces ucidere culpa Oprescu , #Consiliul Judetean