Complexul Energetic Craiova reia negocierile pentru grupul de 500 MW

Luni, 04 Octombrie 2010, ora 01:00
1734 citiri
Complexul Energetic Craiova reia negocierile pentru grupul de 500 MW

Producatorul de energie Complexul Energetic Craiova reia negocierile cu cei trei ofertanti straini pentru construirea grupului de 500 MW la Isalnita, compania americana AES Corporation, Grupul CEZ din Cehia si compania italiana Edison, a declarat pentru NewsIn directorul general Constantin Balasoiu.

Ultimii doi investitori straini, CEZ si Edison, se retrasesera din competitie, iar acum partea romana va reface documentatia necesara demararii proiectului, astfel incat conditiile sa le fie si acestora acceptabile si ii va rechema la negocieri. AES Corporation ramasese astfel singurul ofertant pentru realizarea grupului.

"In prezent, refacem documentatia, astfel incat toti fostii licitanti sa aiba sanse egale.

Conditiile cerute de noi vor fi modificate.

Piata ne-a dovedit ca trebuie sa pui de acord ceea ce doreste investitorul cu ce doreste beneficiarul. Ii vom rechema la negocieri pe cei de la CEZ si Edison", a spus directorul general al Complexului Energetic Craiova, Constantin Balasoiu.

Complexul Energetic Craiova a anuntat inca din luna aprilie ca isi cauta potentiali parteneri cu care sa realizeze un grup energetic nou de 500 MW.

Constructia grupului de 500 MW ar dura aproximativ trei ani, iar investitia s-ar putea ridica la 650 milioane euro, potrivit reprezentantilor companiei.

S.E. Isalnita este amplasata in partea central-nordica a judetului Dolj, in Lunca Jiului, la 11 km N-NV de centrul municipiului Craiova si la aproximativ sapte km de cartierul Craiovita Noua, situat in extremitatea nord-vestica a municipiului.

Centrala Termoelectrica Isalnita este una din cele mai mari centrale electrice din Romania, cu o capacitate instalata de 630 MW si o capacitate operationala curenta de aproximativ 600 MW.

C.E. Craiova a avut in 2009 un profit net estimat de 2.561.000 lei, in scadere cu 30% fata de rezultatul din 2008, respectiv 3.620.224 lei, iar cifra de afaceri a fost anul trecut de circa 1,102 miliarde lei, in crestere cu 3% fata de cifra de afaceri inregistrata in 2008, de 1,068 miliarde lei.

De asemenea, productia de energie electrica a companiei a scazut cu aproximativ 10%, din cauza diminuarii cererii, de la 4.843.009 MWh in 2008, la 4.400.000 MWh in 2009, potrivit datelor transmise de companie, la solicitarea Agentiei NewsIn.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#centrala electrica, #complex energetic, #craiova , #Electricitate