Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Rau-platnicii vor depune garantii financiare la furnizorii de electricitate

Rau-platnicii vor depune garantii financiare la furnizorii de electricitate


Clientii rau-platnici de energie electrica si alte categorii de consumatori vor fi obligati sa depuna garantii financiare la furnizorii de electricitate pentru a primi acest serviciu, se arata intr-un document de discutie elaborat de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE).

'FUI (furnizorul de ultima instanta - n.r.) solicita constituirea in favoarea sa a unei garantii financiare de catre CF (clientul final - n.r.) in urmatoarele cazuri: in cazul constatarii, conform prevederilor legale in vigoare, a unor actiuni ale CF menite sa denatureze in orice fel indicatiile echipamentelor de masurare sau sa sustraga energia electrica prin ocolirea echipamentelor de masurare; CF ajunge de cel putin doua ori in 12 luni consecutive in situatia de a i se intrerupe alimentarea cu energie electrica pentru neplata serviciului de furnizare a energiei electrice; CF titular al contractului reglementat de furnizare nu este proprietarul locului de consum; CF titular al contractului reglementat de furnizare este un client final temporar (durata de existenta mai mica de 6 luni)', se arata in document.

De asemenea, clientul final poate opta intre constituirea garantiei financiare sau plata anticipata a contravalorii energiei electrice furnizate.

Din momentul in care un consumator primeste solicitarea furnizorului, el are la dispozitie 10 zile financiare pentru a constitui garantiile financiare respective.

'Refuzul constituirii/actualizarii garantiilor financiare, in conditiile prezentei proceduri, da dreptul FUI sa solicite operatorului de retea deconectarea CF de la retea. FUI poate conditiona furnizarea energiei electrice de constituirea/actualizarea garantiilor financiare de catre CF', potrivit ANRE.

Ce tipuri de garantii financiare se pot utiliza

Tipurile de garantii financiare care se pot utiliza, in vederea garantarii obligatiilor comerciale asumate de clientul final in contractele de furnizare a energiei electrice incheiate cu furnizorul sunt: depozit bancar de tip escrow, deschis in favoarea furnizorului de energie electrica; scrisoare de garantie de plata emisa de o banca in favoarea furnizorului de energie electrica; titluri de stat pastrate la o banca custode autorizata de Banca Nationala a Romaniei; certificate de depozit pastrate la o banca custode autorizata de Banca Nationala a Romaniei; asigurare de pierdere financiara pentru acoperirea riscului de neplata, emisa in favoarea furnizorului, precum si orice alta forma convenita intre cele doua parti.

Clientul are dreptul sa opteze asupra formei in care este constituita garantia.

Valoarea garantiei financiare se stabileste astfel incat sa acopere perioada de consum corespunzatoare duratei intre inceputul perioadei de facturare si data la care, conform prevederilor contractuale, clientul poate fi deconectat pentru neplata facturii, dar nu mai mare decat contravaloarea consumului de energie electrica estimat a se realiza de catre client pe durata a 90 de zile, la tariful/pretul de contract.

Consumul de energie energie electrica estimat se determina de catre furnizori pe baza consumului realizat de client in ultimele 12 luni, iar in situatia cand acest lucru nu este posibil, pe baza consumului convenit de catre parti la incheierea contractului de furnizare a energiei electrice.

'Garantia financiara devine exigibila in urmatoarele situatii: clientii noncasnici nu achita factura de energie electrica in termen de 15 zile de la intreruperea alimentarii cu energie electrica; clientii casnici nu achita factura de energie electrica in termen de 30 de zile de la intreruperea alimentarii cu energie electrica', se mai arata in proiectul ANRE.

Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) a emis recent un ordin prin care orice consumator poate sa-si schimbe furnizorul de electricitate chiar daca nu si-a achitat toate facturile catre vechiul furnizor.

In replica, Asociatia Furnizorilor de Energie Electrica din Romania (AFEER) a criticat aceasta masura, sustinand ca vor exista efecte nedorite asupra activitatii furnizorilor si asupra intregii piete de electricitate.

Potrivit unui comunicat remis vineri, reprezentantii furnizorilor au mai spus ca impunerea de catre furnizori a unor garantii financiare mareste costurile, iar pentru unii consumatori acest lucru este chiar foarte greu de constituit.

Pe de alta parte, Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, a declarat, luni, pentru Agerpres, ca posibilitatea ca utilizatorii finali sa-si schimbe furnizorul inainte de a plati toate facturile este o masura care nu contravine legislatiei din domeniul concurentei, intrucat faciliteaza competitia dintre furnizori.

'Consideram ca este o idee buna. Din punct de vedere concurential, aceasta schimbare aduce beneficii pietei, intrucat faciliteaza competitia intre jucatorii din piata. De ce trebuie sa achiti toate datoriile pentru a te muta la alt furnizor de electricitate, din moment ce in nicio alta industrie nu se intampla asa ceva? De exemplu, daca ai datorii la o banca, nimeni nu te impiedica sa iei un credit de la alta banca, ci e problema acelei banci daca iti acorda sau nu imprumutul si in ce conditii', a aratat Chiritoiu.

Potrivit acestuia, datoriile catre furnizorii de energie se executa ca orice datorie.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1709 ori
Citeste mai multe despreanre energie consumatori rau platnici