Reabilitarea termica va continua si in 2012: Plafonul de garantii - 200 mil. euro

Miercuri, 14 Martie 2012, ora 08:16
3688 citiri
Reabilitarea termica va continua si in 2012: Plafonul de garantii - 200 mil. euro

Plafonul total al garantiilor care pot fi emise pentru lucrari de reabilitare structural-arhitecturala a cladirilor de locuit este stabilit pentru 2012 la nivelul sumei de 100 milioane lei, iar pentru lucrari privind reabilitarea termica la 200 milioane lei, a decis marti Executivul.

"Guvernul a decis continuarea, pentru 2012, a Programului privind reabilitarea termica a blocurilor si inceperea derularii Programului privind reabilitarea structural-ambientala a cladirilor de locuit", se precizeaza intr-un comunicat remis NewsIn.

Sumele au fost stabilite prin doua Hotarari de Guvern, aprobate in sedinta de marti.

In 2010, Guvernul Boc a aprobat o OUG privind reabilitarea termica a cladirilor de locuit cu finantare prin credite bancare cu garantie guvernamentala. Actul normativ stabileste conditiile de creditare pentru contractarea unui credit cu garantie guvernamentala si dobanda subventionata de catre asociatiile de proprietari/persoane fizice, pentru executarea lucrarilor de reabilitare termica a blocurilor de locuinte, lucrarile de reabilitare termica eligibile, criteriile de eligibilitate.

De asemenea, Legea 153/2011 privind masurile de crestere a calitatii arhitectural-ambientale a cladirilor da posibilitatea asociatiilor de proprietari/persoane fizice sa contracteze credit cu garantie guvernamentala si dobanda subventionata, rambursabil in 5 ani, pentru executarea lucrarilor de reabilitare structural-arhitecturala a anvelopei cladirilor de locuit.

Cand incepe reabilitarea blocurilor in 2012

Fostul ministrul al Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, anunta, la sfarsitul lunii decembrie 2011, ca in 2012 MDRT intentioneaza sa reabiliteze termic circa 250.000 de apartamente, dupa ce a primit avizul Comisiei Europene de a transfera pentru reabilitare sume de la alte programe.

Ea a afirmat, in 20 decembrie 2011, intr-o conferinta de presa, ca reabilitarile termice cu fonduri europene vor incepe in primavara acestui an si ca oficialii europeni au fost de acord cu realocarea a 360 de milioane de euro de la alte programe operationale sectoriale pentru reabilitarea termica a cladirilor.

50.000 de locuri de munca generate de reabilitarea termica

Cristian Petrescu, ministrul Dezvoltarii si Turismului, declara in urma cu aproximativ o luna ca la primavara vor fi create 50.000 de locuri de munca, prin extinderea programului de reabilitare termica a blocurilor.

#reabilitare termica blocuri romania, #fonduri reabilitare termica, #locuri de munca reabilitare termica , #Fonduri administratie