Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Dusa: MApN a cheltuit 5 milioane de lei in proiectul de la Deveselu

Dusa: MApN a cheltuit 5 milioane de lei in proiectul de la Deveselu


Ministrul Apararii, Mircea Dusa, a declarat, luni, ca partea romana a contribuit cu cinci milioane de lei pentru lucrarile la facilitatea antiracheta din cadrul bazei militare Deveselu.

Intrebat cat a cheltuit pana in prezent MApN in acest proiect, Dusa a raspuns: "Am executat lucrari de 5 milioane de lei. Daca licitatia se va finaliza pentru iluminatul perimetral, in acest an vom mai cheltui niste bani. Pentru aceasta am avut prevazut un buget de 8 milioane de lei pentru baza de la Deveselu".

Romania va cheltui 40 de milioane de lei

Acesta a mentionat ca suma totala care va fi cheltuita de partea romana in acest proiect, prevazuta in Acordul dintre Romania si SUA privind amplasarea in Romania a sistemului SUA de aparare impotriva rachetelor balistice, este de 40 de milioane de lei.

El a precizat ca aceasta suma va fi cheltuita pe tot parcursul derularii acestui program, pana in 2015, la operationalizarea sistemului antiracheta de la Deveselu.

Ministrul Apararii a mentionat ca apreciaza in mod deosebit cooperarea avuta cu administratia locala, cu primaria din Deveselu, cu Consiliul Judetean Olt si cu Ministerul Administratiei si Dezvoltarii Regionale care, numai in anul 2013 au alocat peste 10 milioane de lei pentru lucrarile la drumul care leaga locatia cu drumul national, pentru statia de epurare, sistemul de canalizare si sistemul de alimentare cu apa.

Implicarea Romaniei in implementarea sistemului american de aparare antiracheta in Europa are loc incepand din faza a doua a procesului, adica cea a extinderii protectiei aliatilor NATO prin operationalizarea unei noi generatii de interceptori SM3-IB (care sa poata fi lansati de la sol), amplasati intr-o baza terestra, respectiv la Deveselu. Se prevede ca sistemul care va fi amplasat la Deveselu sa atinga capacitatea operationala in trimestrul IV 2015.

SUA a alocat peste 265 mil dolari pentru sistemul antiracheta de la Deveselu

Congresul SUA a alocat, in anul fiscal 2013, fonduri de peste 265 milioane dolari pentru elementele sistemului antiracheta care va fi instalat la Deveselu si amenajarea acestei baze.

Dusa a participat, luni, la ceremonia prin care a fost marcata inceperea lucrarilor principale de constructie la Facilitatea antiracheta din cadrul bazei militare Deveselu.

Inceperea lucrarilor a fost marcata printr-un gest simbolic al presedintelui Traian Basescu, ministrului Apararii, Mircea Dusa, al lui James Miller, adjunctul secretarului apararii pentru politica de aparare in cadrul Departamentului Apararii al SUA si al viceamiralului James D. Syring, directorul Agentiei SUA pentru Apararea Antiracheta, care au turnat cateva lopeti de nisip.

La sfarsitul evenimentului au defilat prezentand onorul militari ai Regimentului 30 Garda "Mihai Viteazul".

La ceremonie au participat oficiali americani si romani - din partea MApN, MAE -, militari de la Baza 99 Deveselu, reprezentanti ai comandamentului logistic, atasati militari acreditati la Bucuresti, oficiali din partea ambasadelor.

Evenimentul s-a incheiat cu o receptie oficiala, organizata in doua corturi, oferita de ministrul Apararii Mircea Dusa, la care insa nu a luat parte si presedintele Traian Basescu, care a parasit cu elicopterul Baza Deveselu imediat dupa incheierea ceremoniei.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 2383 ori