Dosarul Petrolul: Primarul Ploiestiului este audiat la DNA

Luni, 27 Ianuarie 2014, ora 11:16
1806 citiri
Dosarul Petrolul: Primarul Ploiestiului este audiat la DNA

Primarul Ploiestiului, Iulian Badescu, este audiat la DNA, luni dimineata, in dosarul aflat in faza premergatoare urmaririi penale in care procurorii verifica modul in care autoritatile locale au aprobat acordarea a trei milioane euro de la buget ca premii pentru echipa Petrolul Ploiesti.

Potrivit unor surse din administratia locala, primarul municipiului Ploiesti, Iulian Badescu, a fost citat la sfarsitul saptamanii trecute, iar luni dimineata s-a prezentat la sediul DNA - Serviciul Teritorial Ploiesti, pentru a da declaratii in dosarul privind modul in care, incepand cu luna decembrie a anului 2012, de la bugetul local al municipiului au fost alocati trei milioane de euro ca premii pentru performantele sportive ale echipei de fotbal Petrolul Ploiesti.

Saptamana trecuta, Badescu declara corespondentului Mediafax ca se asteapta sa fie chemat la DNA pentru a da declaratii in acest dosar.

Tot saptamana trecuta, 26 dintre cei 27 de consilieri locali ai municipiului Ploiesti au fost si ei citati la DNA, tot pentru audieri in dosarul privind alocarea de bani pentru premierea echipei Petrolul Ploiesti. Al 27-lea membru al Consiliului Local Ploiesti nu a fost citat, intrucat el a preluat mandatul de consilier dupa aprobarea hotararilor care fac obiectul cercetarii procurorilor, consilierul care era in functie la data adoptarii respectivelor hotarari fiind acum senator.

DNA suspecteaza o hotarare locala

Surse din cadrul Consiliului Local Ploiesti au declarat corespondentului Mediafax ca DNA face verificari privind modul in care au fost adoptate Hotararea Consiliului Local (HCL) nr. 466, din decembrie 2012, "privind cooperarea municipiului Ploiesti cu Asociatia comunitara Lupii Galbeni 2012 in vederea finantarii si realizarii in comun a unor actiuni, servicii si proiecte de interes public local, avand ca obiectiv principal sustinerea si promovarea echipei de fotbal FC Petrolul Ploiesti" si HCL 219 din iunie 2013, prin care se aproba regulamentul de punere in aplicare a contractului de cooperare dintre autoritatile locale si asociatia "Lupii galbeni".

Procurorii fac aceste verificari dupa ce fosta directoare economica din cadrul Primariei Ploiesti Nicoleta Craciunoiu ar fi sesizat DNA cu privire la faptul ca cele doua hotarari ale Consiliului Local nu au viza directorului economic din aparatul executiv al Primariei. Totodata, reprezentanti ai Consiliului Local Ploiesti sustin ca nu este nevoie de acea viza intrucat compartimentul economic al aparatului executiv din Primariei trebuie sa acorde viza numai hotararilor privind bugetul local, iar cele doua HCL nu sunt hotarari referitoare la buget.

Totodata, unii dintre consilieri o acuza pe fosta directoare Nicoleta Craciunoiu ca a omis sa declare la DNA ca sumele alocate de la bugetul local pentru premierea echipei Petrolul se regasesc in doua hotarari ale Consiliului Local Ploiesti privind bugetul municipiului, hotarari care prevad alocarea de bani echipei Petrolul si care sunt vizate chiar de catre cea care fi reclamanta in dosarul de la DNA. Astfel, este vorba despre HCL 142 din 8 aprilie 2013, hotarare prin care se aproba bugetul local al municipiului Ploiesti pe anul 2013 si in care la capitolul "Cultura, recreere si religie" se alocau 8 milioane de lei de la bugetul local pentru "cheltuieli cu asociatul FC Petrolul" si in HCL 186 din 30 mai 2013, privind rectificarea bugetului municipiului Ploiesti, hotarare in care, la acelasi capitol, se mentine alocarea sumei de 8 milioane de lei pentru "Asociatia Lupii Galbeni 2012 - sustinerea si promovarea echipei de fotbal Petrolul Ploiesti". Ambele hotarari sunt semnate de directoarea economica Nicoleta Craciunoiu, aflata in functie in acel moment.

Saptamana trecuta, marti, procurorii DNA Ploiesti au ridicat mai multe documente de la sediul Primariei Ploiesti, intr-un dosar in care procurorii fac verificari privind platile facute din bugetul local catre asociatia "Lupii Galbeni", respectiv premiile acordate echipei Petrolul Ploiesti. Printre documentele ridicate se numara si cele prin care a fost desfacut contractul de munca al directoarei economice Nicoleta Craciunoiu, ca urmare a unei decizii a comisiei de disciplina din Primaria Ploiesti.

3 milioane de euro pentru "Lupii Galbeni"

In 20 decembrie 2012, Consiliul Local Ploiesti a aprobat hotararea nr. 466, privind "cooperarea municipiului Ploiesti cu Asociatia comunitara Lupii Galbeni 2012, in vederea finantarii si realizarii in comun a unor actiuni, servicii si proiecte de interes public local, avand ca obiectiv principal sustinerea si promovarea echipei de fotbal FC Petrolul Ploiesti". Prin aceasta hotarare, autoritatile locale au incheiat un contract intre municipiul Ploiesti si Asociatia "Lupii Galbeni", prin care autoritatile locale isi asuma obligatia de a asigura sume in cuantum de milioane de euro, in functie de rezultatele echipei de fotbal, banii urmand a fi asigurati de la bugetul local si achitati jucatorilor echipei si staff-ului (antrenor, masor, medic, asistent, kinetoterapeut, preparator fizic, manager sportiv) cu titlu de salarii, rate contractuale, premii sau sponsorizari.

Conform contractului care face parte din hotararea adoptata de Consiliul Local Ploiesti si care este valabil pe o perioada de cinci ani competitionali incepand cu sezonul competitional 2012 - 2013, echipa de fotbal ploiesteana primeste un milion de euro de la bugetul local in cazul in care se claseaza pe unul din locurile 10 - 6 in Campionatul National de Fotbal - Liga I, iar suma creste la doua milioane de euro in cazul in care echipa se claseaza pe unul din locurile 1 - 5 in Liga I. Acelasi contract prevede, de asemenea, acordarea sumei de un milion de euro de la bugetul local in cazul castigarii Cupei Romaniei de catre echipa ploiesteana, trofeu pe care echipa l-a castigat.

Prin acelasi contract, echipa de fotbal se obliga sa utilizeze sumele alocate de la bugetul local exclusiv pentru plata salariilor, ratelor contractuale, premiilor sau sponsorizarilor cuvenite jucatorilor si staff-ului.

Din cele trei milioane de euro, Asociatia "Lupii Galbeni" a primit, in transe, aproximativ 1,7 milioane de euro.

Potrivit primarului Iulian Badescu, hotararea Consiliului Local Ploiesti prin care se aloca aceste sume Asociatiei "Lupii Galbeni" nu a fost atacata de catre prefect, avand viza de legalitate, insa Nicoleta Craciunoiu a refuzat sa semneze documentele, desi acest lucru era in fisa postului sau. Craciunoiu a fost suspendata din functie si in mandatul fostului primar, pentru aceleasi motive.

In prezent, Nicoleta Craciunoiu este in concediu medical, ea neluand la cunostinta despre decizia privind desfacerea contractului sau de munca, potrivit unor surse din Primaria Ploiesti.

#dna fotnal, #primar ploiesti, #dna primar , #Primaria