Primaria Capitalei are venituri de 1,622 mld lei

Joi, 09 Septembrie 2010, ora 12:38
1428 citiri
Primaria Capitalei are venituri de 1,622 mld lei

Veniturile Primariei Municipiului Bucuresti au fost, in primele sase luni ale anului, de 1,622 miliarde lei, mai putin cu 211 milioane lei fata de prevederile bugetare initiale, care prognozau o suma de 1,833 miliarde lei, se arata intr-un document al municpalitatii, transmite NewsIn.

Cea mai mare cadere a fost cea de 86,4 milioane lei provenind de la cotele defalcate din impozitul pe venit, cauzata de scaderea veniturilor populatiei si agentilor economici, pe fondul crizei.

O alta parte substantiala din diferenta in minus fata de prevederile bugetare initiale, respectiv 80,5 milioane lei, provine din banii neprimiti de municipalitate pentru subventii la compensarea cresterilor neprevizionate ale pretului la combustibil.

Scaderea veniturilor a fost compensata de edili prin neefectuarea unor cheltuieli. Din suma de 1,833 miliarde lei prevazuta la capitolul cheltuieli, cele efectiv efectuate au fost de 1,484 miliarde lei, cu 348 milioane mai putin.

Cele mai mari economii s-au facut la capitolul de investitii, unde s-au cheltuit doar 234,16 milioane lei, fata de 381,6 milioane lei cat era prevazut.

O alta scadere a cheltuielilor, de 81,2 milioane lei, s-a inregistrat la capitolul de bunuri si servicii.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#primarie, #capitala, #venituri, #buget , #Primaria