Primaria va interzice circulatia masinilor poluante, de la sfarsitul lunii februarie

Miercuri, 10 Ianuarie 2007, ora 16:23
1084 citiri

Masinile care emit noxe peste limita legala sau cele care produc zgomot peste un anumit nivel, care urmeaza sa fie stabilit de Primarie, nu vor mai avea voie sa circule in Capitala, de la sfarsitul lunii februarie, a anuntat, miercuri, primarul general, Adriean Videanu.

"Municipalitatea va introduce, pana la sfarsitul lunii februarie, in Capitala, un pachet de masuri legate de exigentele de mediu, in ceea ce priveste poluarea sau nivelul de zgomot", a explicat Adriean Videanu.

Primarul a mentionat ca, de la sfarsitul lunii februarie, masinile care elimina noxe care depasesc un anumit nivel care va fi stabilit de catre reprezentantii municipalitatii, cat si cele care produc zgomot peste limita admisa nu vor mai avea voie sa circule prin Bucuresti.

"Nu vom mai lasa sa circule in interiorul orasului masini care depasesc un anumit nivel de noxe, astfel urmarim sa imbunatatim conditiile de mediu", a spus Videanu.

Primarul a completat ca in Capitala exista deja 18 puncte care masoara gradul de poluanti din aer sau nivelul de zgomot, puncte care vor ajuta reprezentantii municipali sa descopere masinile poluante.

Potrivit lui Videanu, acest pachet de masuri va veni in sprijinul bucurestenilor, prin reducerea poluarii. Proprietarii masinilor care nu respecta normele de mediu vor fi amendati, suma minima fiind de 5.000 de lei. Potrivit primarului general, Politia Rutiera, Directia de Inspectie a Primariei si Garda de Mediu vor supraveghea respectarea acestor masuri de mediu.

" Nu pot sa compromit viata a doua milioane de oameni pentru cineva care vine in Bucuresti cu o rabla de 40 de ani sa ne asfixieze pe toti", a conchis Videanu.

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)