Scandal bacalaureat. Profesor de religie, consilier local si colector de spagi

Miercuri, 03 Iulie 2013, ora 17:01
1697 citiri
Scandal bacalaureat. Profesor de religie, consilier local si colector de spagi

Profesorul de religie de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", Leonard Petre, care ar fi strans bani de la elevi pentru mita la bacalaureat, este consilier local la Primaria Sectorului 5, dar si-a pastrat catedra de la clasele a XII-a si ora de dirigentie.

Leonard Petre a fost ales in 2012 consilier local din partea USL in Primaria Sectorului 5.

Surse oficiale au declarat pentru Mediafax ca, dupa ce a fost ales consilier local, Leonard Petre si-a pastrat orele de religie la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" la clasele a XII-a si dirigentia la una dintre clase.

Potrivit site-ului Liceului "Dimitrie Bolintineanu", printre activitatile reprezentative la nivelul catedrelor la religie, Leonard Petre s-a ocupat de serbarea de Craciun, de organizarea pelerinajului la moastele Sfantului Dimitrie cel Nou, de excursii tematice la manastirile Dealu, Sinaia, Busteni si de activitatile cercului de folclor, impreuna cu un alt profesor.

Profesorul de religie de la Liceul "Bolintineanu" si alti diriginti de la clasele a XII-a au strans cate 500 de euro de la elevi, reprezentand costurile pentru petrecerea de absolvire si "cheltuieli" pentru bacalaureat, potrivit referatului procurorilor cu propunerea de arestare a fostei directoare a liceului.

Directoarea Liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Capitala, Costica Varzaru, demisa luni din functie, a fost arestata preventiv pentru 29 de zile, marti, de Tribunalul Bucuresti, fiind acuzata de trafic de influenta in scopul fraudarii examenului de bacalaureat.

In total, s-au strans de la elevi 12.900 de lei

Parchetul Tribunalului Bucuresti arata in propunerea de arestare preventiva a Costicai Varzaru ca, in 12 iunie, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la savarsirea infractiunilor de dare de mita de catre angajati ai Liceului Teoretic "Dimitrie Bolintineanu" si de luare de mita de catre membrii comisiei de supraveghere de la examenul de bacalaureat care se sustine la acest liceu.

Potrivit procurorilor, in semestrul al doilea al anului scolar 2012-2013, Costica Varzaru a pretins si primit sume de bani de la elevi care urmau sa sustina examenul de bacalaureat in sesiunea iunie-iulie, promitand ca va interveni la membrii comisiei pentru a le facilita promovarea examenului.

"Sumele de bani, in cuantum de 500 de euro/elev, reprezentand costurile pentru petrecerea de absolvire si 'cheltuieli' pentru examenul de bacalaureat, au fost colectate prin intermediul cadrelor didactice, diriginti ai claselor terminale, directorii liceului sustinand ca, la randul lor, le vor remite cadrelor didactice asistenti, membri ai comisiei de bacalaureat, cu atributii de supraveghere in salile de examen ale centrului mentionat", au notat procurorii in documentul citat.

Anchetatorii au stabilit ca printre dirigintii care ar fi strans de la elevi cate 500 de euro este si profesorul de religie Petre Leonard.

Banii stransi de diriginti de la elevii Liceului "Bolintineanu" ajungeau la Costica Varzaru, care urma sa ii dea supraveghetorilor direct sau disimulat in pachete de tigari, ziare sau reviste asezate pe catedre in timpul examenului, au mai notat procurorii in documentul citat.

Costica Varzaru ar fi convenit cu alte cadre didactice sa solicite noi sume de bani pe parcursul derularii examenului, sub pretextul ca vor fi oferite membrilor comisiilor de corectare a lucrarilor.

Procurorii au mai aratat ca, din cei 12.900 de lei adunati in total de la elevi, presedintele comisiei de examinare urma sa primeasca 5.000 de lei, vicepresedintele, 3.000 de lei, iar la fiecare membru al comisiei trebuia sa ajunga cate o mie de lei.

In timpul perchezitiilor care au avut loc luni, la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitala, s-au gasit numeroase sume de bani in salile de examen. Astfel, in sala 1 de examen s-au gasit asupra Elenei Macasoi Berbec 820 de lei ascunsi in sutien, in sala 2 de examen erau 410 lei in sertarul catedrei, iar in sala 6 de examen, alti 440 de lei, intr-un pachet de servetele gasit asupra asistentului, se mai arata in documentul citat.

#scandal bacalaureat Bolintineanu, #profesor religie frauda bacalaureat, #Leonard Petre bacalaureat Bolintineanu, #frauda bacalaureat profesori Bolintineanu , #Primaria