Volumul de resurse de energie primara in scadere cu 1,6 la suta, in primul semestru

Marti, 29 Mai 2007, ora 09:02
828 citiri

Volumul de resurse energetice primare este estimat, pentru primul semestru al anului, la 20,856 milioane tone echivalent petrol (tep), in scadere cu 1,6 la suta fata de primul semestru al anului anterior, potrivit rezultatelor anchetei de conjunctura realizata de Comisia Nationala de Prognoza.

Volumul resurselor de energie primara a inregistrat in primele trei luni ale anului un nivel de 10,506 tep, reprezentand o scadere de 3,8 la suta fata de perioada similara a anului precedent.

Cea mai semnificativa scadere s-a inregistrat la productia interna de gaze naturale utilizabile (minus 617,4 milioane mc, reprezentand o diminuare de 16,5 la suta), dar si la importul de energie hidroelectrica, nuclearo-electrica si electrica, precum si la importul de titei si produse petroliere.

Pentru cel de-al doilea trimestru al anului curent se prognozeaza, in corelatie cu evolutia estimata a productiei industriale, un nivel de circa 10,35 milioane tep, ceea ce reprezinta o usoara crestere, de 0,3 la suta fata de perioada corespunzatoare a anului 2006.

Bloombiz

(Sursa: Rompres)