Guvernul va mai modifica o serie de legi, cu ocazia asumarii raspunderii pe descentralizare

Marti, 22 Octombrie 2013, ora 08:10
2978 citiri
Guvernul va mai modifica o serie de legi, cu ocazia asumarii raspunderii pe descentralizare

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, dupa ce a prezentat proiectul descentralizarii parlamentarilor USL, ca odata cu angajarea raspunderii Guvernului asupra descentralizarii vor fi modificate si Legea functionarului public, precum si Legea administratiei publice.

"Am discutat de asemenea ca odata cu angajarea raspunderii sa nu ne agajam raspunderea numai pe proiectul descentralizarii, ci si pe un pachet minim de legi privind reforma administratiei, adica sa adoptam niste modificari si la Legea Statutului functionarului public si la Legea administratiei locale", a spus Dragnea.

Intrebat de ce a optat Guvernul pentru a modifica aceste legi prin angajarea raspunderii, Dragnea a precizat ca este vorba de un prilej in care Executivul isi poate angaja raspunderea pentru un pachet de reforma mai mare decat descentralizarea, cele doua legi fiind legate de procesul de descentralizare.

El a aratat ca Legea functionarului public va fi modificata in sensul introducerii posibilitatii ca evaluarea personalului din institutii sa poata fi facuta semestrial si nu anual, cum este acum.

"La functionarii publici acum sunt evaluari anuale, adica seful institutiei poate sa evalueze activitatea si competenta fiecarui functionar public o data pe an. Toata lumea solicita ca aceasta evaluare sa poata fi facuta macar de doua ori pe an, adica semestrial", a spus Dragnea.

El a mentionat ca se va avea in vedere o flexibilizare mai mare a acestui sistem.

"In opinia noastra, acum sunt foarte multe competente la Agentia Nationala a Functionarilor Publici. Este un sistem mult prea centralizat, cu o libertate mult prea mica pentru institutiile publice. Nu cred ca e firesc ca ANFP sa aprobe concursuri de ocupare a unui post la o comuna. Nu vedem de ce trebuie sa se incarce cu asta, de ce trebuie sa participe la aceste comisii de concurs, de ce trebuie sa avizeze lucrul asta", a spus Dragnea.

El a aratat ca prevederea actuala din lege potrivit careia un functionar public care pleaca de la institutie isi gaseste un birou la o alta institutie, in alt judet, va fi modificata, in sensul in care se va include si acordul institutiei respective in acest sens.

Piata muncii nu se descentralizeaza

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, dupa ce a prezentat proiectul descentralizarii parlamentarilor USL, ca decizia politica a Uniunii este ca ANOFM sa nu se descentralizeze, pentru a nu crea distorsiuni in sistem, el aratand ca posibilitatea descentralizarii ANPS mai este inca explorata.

"In ceea ce priveste ANOFM, decizia noastra este sa nu se descentralizeze. In ceea ce priveste ANPS, vom avea maine si poimane (marti si miercuri - n.r.) discutii cu doamna ministru Campeanu, sa vedem daca putem descentraliza activitatea de colectare de dosare si de plati efective, care sa treaca sub activitatea CJ, avand in vedere ca cea mai mare parte din munca efectiva o fac primarii, prin anchetele sociale si prin dispozitia de punere in plata", a spus Dragnea.

El a aratat ca, practic, primarii au cea mai mare responsabilitate in acest domeniu, pentru ca ancheta sociala o face primaria, prin angajatii sai, iar dispozitia efectiva de punere in paractica o face tot primarul. "Dorinta lor a fost ca aceasta activitate sa treaca la CJ pentru ca discuta mai bine primaria cu CJ", a spus Dragnea.

El a mentionat ca a discutat cu ministrul Muncii, Mariana Campeanu, in cursul zilei de luni si a precizat ca marti, cand vor fi reluate dezbaterile, ar putea fi gasite argumente serioase pentru a transfera aceasta competenta, pastrand la nivelul ministerului activitatea de inspectie sociala, cum a fost pastrata la toate ministerele.

"Discutia despre ANOFM si ANPS nu are in vedere decat un singur lucriu: daca putem descentraliza fara sa avem riscul sa producem distorsiuni in sistem - e un sistem foarte complex. La ANOFM e clar ca, daca descentralizam, sunt tulburari in sistem. La ANPS exista aceasta posibilitate pe care o mai exploram maine si poimaine", a mai spus Dragnea.

El a precizat ca a trimis pe mail fiecarui parlamentar USL proiectul de descentralizare, urmand ca marti acestia sa intre in posesia proiectului de act normatriv, la nivel de articol de lege, astfel incat, pana la sfarsitul saptamanii in curs sa fie trimise amendamente la Ministerul Dezvoltarii.

Anterior, surse din USL au declarat, pentru MEDIAFAX, ca in comisia mixta pentru descentralizare, condusa de Liviu Dragnea si Klaus Iohannis, nu s-a reusit, luni, sa se ajunga la un acord in ceea ce priveste descentralizarea agentiilor nationale pentru Ocuparea fortei de munca si pentru Prestatii sociale. Sursele au mentionat ca ministrul Muncii, Mariana Campeanu, nu ar dori ca aceste doua structuri sa fie descentralizate, desi o decizie in acest sens ar fi fost luata la nivel politic in sedinta USL de saptamana trecuta.

Dragnea, despre descentralizarea porturilor: Terenul - in proprietatea CL, utilajele - in administrare

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, dupa ce a prezentat proiectul descentralizarii parlamentarilor USL, ca in ceea ce priveste descentralizarea porturilor s-a convenit, ca regula, ca terenurile pe care sunt amplasate sa treaca in proprietatea CL, iar utilajele in administrarea CL.

"Ceea ce am convenit noi este ca terenul efectiv pe care sunt amplasate porturile, care acum este in domeniul public al statului, sa treaca in proprietatea CL, ca regula, iar instalatiile, echipamentele, utillajele care sunt intr-un port si care acum sunt in patrimoniul unor societati comerciale, respectiv administratiile porturilor, sa fie date in administrare, deocamdata, urmand sa vedem daca exista o procedura legala prin care si acestea sa fie trecute in proprietatea CL. Deci terenul sa treaca in proprietatea CL, iar instalatiile si utilajele in administrare", a spus Dragnea.

El a precizat ca pot exista si exceptii de la regula, urmand sa aiba loc, in acest sens, discutii cu fiecare judet in parte.

"Vom discuta cu fiecare judet in parte. Regula, principiul pe care l-am urmarit in tot acest proces de descentralizare este ca orice activ sa fie trecut in proprietatea localitatilor, nu a judetului. Iar acolo unde e o localitate care nu doreste sa primeasca in proprietate sau considera ca ar fi mai bine la CJ, sa treaca la CJ. Deci regula este asta si pot aparea exceptii, pentru ca sunt cateva porturi in localitati foarte mici", a mai spus Dragnea.

Dragnea: Descentralizarea stabileste ca activele isi pastreaza, de principiu, obiectul de activitate

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, ca activele transferate autoritatilor locale, prin procesul de descentralizare, isi vor pastra de principiu obiectul de activitate, precizand ca acesta este motivul pentru care acestea nu ar putea fi instrainate sau vandute.

Vicepremierul a fost intrebat daca exista vreo interdictie pusa autoritatilor locale de a nu instraina activele care ar urma sa le fie transferate prin procesul de descentralizare.

"Va fi trecuta obligatia sa se pastreze obiectul de activitate si obiectul de activitate poate fi schimbat numai in situatii motivate, cu avizul ministerul de resort", a raspuns Dragnea.

Ulterior, el a fost intrebat daca exista garantii in privinta proprietatii si nu a obiectului de activitate.

"Din momentul in care noi punem obligativitatea sa nu se schimbe destinatia, nu poate fi nici vandut", a precizat Dragnea.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#descentralizare Dragnea, #proiect descentralizare , #Regionalizare