UDMR: Regionalizarea nu se va face

Sambata, 16 Noiembrie 2013, ora 09:50
1652 citiri
UDMR: Regionalizarea nu se va face
Foto: ghimpele.ro

Regionalizarea nu se va face deoarece nu se poate fara amendarea Constitutiei, insa ar trebui discutat despre regiuni de dezvoltare mai mici, formate din maxim patru judete, evitand astfel cresterea discrepantei dintre ele, sustine presedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus, vineri, la Aiud, in cadrul manifestarilor dedicate Zilei Diasporei Maghiare, ca regionalizarea nu se va mai face deoarece nu crede ca in urmatorul an se poate amenda Constitutia, iar fara amendarea Constitutiei nu se pot forma regiuni administrative.

"Cei care au incercat o regionalizare mascata, adica au reorganizat, de exemplu, directiile financiare, cred ca incet, incet isi dau seama ca au facut o prostie, este un esec, nu functioneaza, deciziile sunt duse la o distanta foarte mare de contribuabili, se iau foarte incet si din acest punct de vedere eu cred ca si veniturile la buget au suferit.

A fost o prostie. Eu consider in continuare ca a fost o greseala. De aceea, eu cred ca nu e bine sa mai vorbim despre un subiect care nu are nicio sansa in perioada imediat urmatoare", a afirmat Kelemen.

Potrivit acestuia, ar trebui sa se discute, in schimb, despre regiuni de dezvoltare modificate pe o alta structura.

"Despre regiunile de dezvoltare, in schimb, ar trebui sa vorbim, ar trebui sa le gandim in asa fel incat sa avem regiuni mai mici, din trei, maxim patru judete, regiuni mai coerente, regiuni care au o oarecare traditie istorica, nu numai din punct de vedere cultural, dar si economic si social. Altfel nu vor functiona, discrepanta va creste iar, asa cum am constatat ca s-a intamplat atat in perioada de preaderare, cat si in perioada de postaderare", a spus liderul UDMR.

Acesta a adaugat ca initiativa UDMR privind referendumurile locale a fost facut tocmai in acest scop.

"Daca am putea, noi, clasa politica, sa trecem peste anumite prejudecati, atunci initiativa noastra ar putea fi sustinuta si ma refer in primul rand acum la Mures. In decizia CJ unde nu gasesti niciun argument rational pentru ce au facut ieri (joi - n.r.), doar pentru ca initiativa a venit din partea UDMR, toata lumea s-a coalizat si a votat impotriva interesului judetului Mures, impotriva intereselor tuturor cetatenilor din judetul Mures.

Presedintele Consiliului Judetean si Consiliul Judetean au spus: <>", a afirmat Kelemen Hunor.

Potrivit acestuia, din 1996, cand Alba si Mures erau foarte aproape in ceea ce priveste cifrele economice, in prezent diferenta este cam 25-30% in defavoarea Muresului.

Joi, Consiliul Judetean Mures a respins proiectul initiat de consilierii UDMR de organizare a unui referendum local pentru infiintarea regiunii de dezvoltare Mures-Covasna-Harghita, dupa o sedinta la care au participat si primari UDMR din judet si la inceputul careia s-a intonat imnul national.

In 14 octombrie, reprezentantii UDMR au depus la registratura CJ Mures liste cu aproape 40.000 de semnaturi de sustinere a organizarii, in 8 decembrie, a unui referendumului pentru infiintarea regiunii Mures-Covasna-Harghita, initiativa fiind respinsa, pentru ca nu corespundea formularul, si o alta initiativa in acelasi sens, semnata de cei 13 consilieri judeteni ai Uniunii, care a fost dezbatuta joi.

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a propus, in 25 septembrie, la Cluj, organizarea referendumurilor locale in sase judete din tara, in 8 decembrie, pentru consultarea populatiei cu privire la regionalizare.

Potrivit lui Kelemen, referendumurile locale pentru consultarea populatiei cu privire la regionalizare vor avea loc in judetele Harghita, Covasna, Mures, Bihor, Salaj si Satu Mare.

In ceea ce priveste cealalta regiune, care sa cuprinda judetele Bihor, Salaj si Satu Mare, liderul UDMR a afirmat ca propunerea este ca Oradea sa fie centrul acesteia.

#Kelemen Hunor regionalizare, #UDMR regionalizare , #Regionalizare