Oprescu si patru primari de sector dezbat Legea salubrizarii la Comisia de industrii

Miercuri, 22 Mai 2013, ora 13:22
2336 citiri
Oprescu si patru primari de sector dezbat Legea salubrizarii la Comisia de industrii
Sursa foto: Stiri.rol.ro

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a venit, miercuri, la Comisia de industrii a Camerei Deputatilor, unde se discuta Legea salubrizarii, la dezbateri fiind prezenti si primarii de sector Andrei Chiliman, Robert Negoita, Rares Manescu si Cristian Popescu Piedone.

Legea salubrizarii este una care suscita un deosebit interes, avand in vedere pozitiile divergente exprimate in acest sens de municipalitatea generala si de cea de sectoare pe tema re-centralizarii serviciilor de salubrizare.

Astfel, in debutul dezbaterilor, primarul Sectorului 3, Robert Negoita, a precizat ca pozitia tuturor primarilor de sectoare este una clara, potrivit careia sarviciile de salubritate trebuie sa raman in continuare la sectoare.

"Punctul nostru de vedere este ca Salubritatea trebuie sa ramana la sectoare, unde se afla si azi si functioneaza bine. Salubritatea a fost transmisa de la Primaria Generala la Sectoare acum 10 ani, se afla la sectoare. Salubritatea e un punct castigat si se face curatenie in Bucuresti. Cu totii am clamat la alegeri descentralizarea. Sa iei salubrizarea de la sectoare, sa o duci la Primaria Generala e orice altceva, dar nu descentralizare, e invers descentralizarii", a spus Negoita.

Oprescu, acuzat ca nu a discutat subiectul cu primarii de sector

El l-a acuzat pe primarul general Sorin Oprescu pentru faptul ca a promis, acum sase luni, cand a avut loc o discutie similara tot la Comisia de industrii, ca ii va invita pe primarii de sector la dezbateri pe aceasta tema, lucru care nu s-a mai intamplat.

La randul sau, primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a precizat ca punctul de vedere al Asociatiei primarilor de sector privind amendamentele la Legea salubrizarii a fost trimis, toti primarii de sector avand pozitii corelate.

"Cel mai mare interes e sa fie rezolvata aceasta problema. Problema o au cei care se lovesc zilnic de ea, ori noi (primarii de sector - n.r.) suntem in Bucuresti cei care avem responsabilitatea salubrizarii din 2001. Am gasit solutii sa rezolvam. Daca facem legile, sa le facem ca ele sa fie eficiente pentru administratia publica, si nu in interesul unei firme de salubritate, a unor functionari din primarie, fie ca e de Sector sau Generala, care au anumite jocuri sau nu isi mai gasesc de lucru daca nu mai au aceasta activitate", a spus Chiliman.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#dezbateri legea Salubrizarii, #dezbateri Oprescu primari sector, #primari sector lege Salubrizare, #Oprescu Salubrizare , #Salubrizare