Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

30 de organizatii civice cer interventia presedintelui Iohannis pe Legile Justitiei

30 de organizatii civice cer interventia presedintelui Iohannis pe Legile Justitiei
30 de ONG-uri si grupuri civice ii cer presedintelui Klaus Iohannis sa actioneze pentru salvarea democratiei, statului de drept si independentei Justitiei.

Intr-un comunicat de presa al miscarii civice Initiativa Romania remis Ziare.com miercuri, organizatiile precizeaza ca iau act cu revolta de modul in care sunt adoptate in Senat modificarile la Legile Justitiei.

"Modificarea Legilor Justitiei pentru hartuirea magistratilor si subordonarea politica a sistemului judiciar, dar si a legislatiei penale in favoarea inculpatilor a devenit prioritate absoluta a actualei puteri politice.

Nu nevoile oamenilor conteaza, ci interesele directe ale inculpatilor si condamnatilor de la varful puterii politice. Este o demonstratie de forta si de cinism a PSD-ALDE, cu sprijinul UDMR, care calca in picioare reguli elementare de lucru in parlamentul unei tari democratice", se arata in comunicat.

Initiativa Romania precizeaza ca legile din Romania trebuie sa fie aliniate principiilor statului de drept, separatiei puterilor in stat si drepturilor fundamentale, si nu pot face abstractie de starea generala tensionata din societate.

Pentru a fi adoptate, legile trebuie sa respecte principiile democratice, sa fie explicate si acceptate ca elemente fundamentale ale dialogului dintre legiuitor si sociatate, se mai arata in comunicat.

"Din pacate, aceste practici au fost ignorate total, asa cum au fost ignorate recomandarile Comisiei Europene, pozitiile transante ale partenerilor Romaniei din UE si NATO, precum si necesitatea consultarii Comisiei de la Venetia, asa cum se cere in ultimul raport din cadrul MCV.

Fara dezbatere publica si parlamentara nu mai putem vorbi despre democratie in Romania, ci despre dictatura si capturarea statului de catre un grup restrans cu interese infractionale", potrivit miscarii civice Initiativa Romania.

De asemenea, Initiativa Romania ii solicita presedintelui Romaniei sa isi exercite functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate, sa actioneze pentru salvarea democratiei, statului de drept si independentei Justitiei, inclusiv prin demararea unor consultari cu partidele politice, Consiliul Superior al Magistraturii si institutii ale sistemului judiciar, dar si cu societatea civila.

Asociatia mentioneaza ca protestele vor continua si avertizeaza liderii majoritatii parlamentare ca "aceste decizii nu vor ramane nedecontate".

Grupurile semnatare sunt: #activAG Pitesti, Actiunea Civica Galati, ...citeste mai departe despre "30 de organizatii civice cer interventia presedintelui Iohannis pe Legile Justitiei" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 451 ori