Augustin Lazar anunta ca Dosarul Revolutiei a fost trimis in judecata: Prezint public scuze pentru durata excesiva a anchetei penale

Luni, 08 Aprilie 2019, ora 11:12
865 citiri

Procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, a anuntat, luni, finalizarea Dosarului Revolutiei si trimiterea inculpatilor in judecata.

Anuntul a fost facut in cadrul unei declaratii de presa sustinute la sediul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, incepand cu ora 11.00.

Augustin Lazar a facut cateva consideratii generale, toate datele si informatiile legate de dosar fiind date publicitatii prin intermediul unui comunicat de presa referitor la rechizitoriu.

Citeste aici detatiile din rechizitoriul Dosarului Revolutiei: Ion Iliescu, Voican Voiculescu si Iosif Rus, trimisi in judecata pentru infractiuni contra umanitatii.

Procurorul general a tinut sa sublinieze ca rezultatul se datoreaza unei echipe extraordinare de procurori militari si colaborarii foarte bune cu mai multe institutii ale statului. Augustin Lazar a subliniat si ca aceasta solutionare reprezinta o dovada de respect si responsabilitate, cerand scuze in numele Ministerului Public pentru durata excesiva a finalizarii acestei anchete complexe - 30 de ani.

In decembrie 2017 procurorii anuntau ca Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu au fost inculpati pentru crime impotriva umanitatii. Procurorii mai spuneau ca cercetarile in acest caz au vizat stabilirea situatiei de fapt in ceea ce priveste exercitarea directa a prerogativelor puterii de stat si a luarii deciziilor cu caracter politic si militar de catre grupul de decizie politico-militara al Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN), format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stanculescu, general maior (r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, inaintat in grad militar si numit ministru al Apararii) si Gelu Voican Voiculescu.

"Grupul de decizie politico-militara al CFSN a luat deciziile importante cu caracter politic si militar, urmarind accederea la puterea politica a unui grup preconstituit si legitimarea politica in fata poporului roman", explicau atunci magistratii.

Pentru atingerea acestor scopuri, incepand cu seara zilei de 22 decembrie 1989, ar fi fost lansata o ampla si complexa activitate de inducere in eroare (diversiuni si dezinformari), coordonata de unii componenti ai Consiliului Militar Superior (structura aflata in subordinea CFSN).

Citeste mai multe despre:

Dosarul Revolutiei: Procurorii au extins ancheta in cazul lui Petre Roman, cercetat pentru infractiuni contra umanitatiiDosarul Revolutiei: Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu, inculp ...citeste mai departe despre "Augustin Lazar anunta ca Dosarul Revolutiei a fost trimis in judecata: Prezint public scuze pentru durata excesiva a anchetei penale" pe Ziare.com

#Augustin Lazar acuzatii tortionar, #Augustin Lazar dosarul Revolutiei , #Stiri Administratie