CSM critica modul in care au fost adoptate ordonantele: Este o nesocotire grava a dispozitiilor legale

Miercuri, 01 Februarie 2017, ora 02:21
5724 citiri
CSM critica modul in care au fost adoptate ordonantele: Este o nesocotire grava a dispozitiilor legale
Foto: Arhiva Ziare.com

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) considera ca adoptarea, marti seara, a proiectului pentru modificarea codurilor penale, in conditiile in care plenul CSM ar urma sa se intruneasca abia miercuri dimineata pentru a-l aviza, reprezinta o nesocotire grava a dispozitiilor legale.

"Consiliul considera ca adoptarea proiectului in conditiile date, reprezinta o nesocotire grava a dispozitiilor legale in materia avizarii si a punctului de vedere pe care plenul Consiliului avea abilitarea conferita de lege in a-l exprima", a spus Daniela Leca, purtatorul de cuvant al CSM, la Realitatea TV.

Anterior sedintei de marti a Guvernului, ministrul Justitiei a cerut Consiliului sa dea un aviz proiectului, intr-o sedinta convocata pentru miercuri la ora 9.00, a amintit Leca.

Potrivit ordonantei adoptate marti seara de Executiv, Articolul 297 din Codul penal care defineste abuzul in serviciu va avea urmatorul cuprins: "1 - fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, cu stiinta, indeplineste un act prin incalcarea unor dispozitii expres dintr-o lege, ordonanta sau o Odonanta de Urgenta a Guvernului sau nu indeplineste un act prevazut de dispozitiile exprese dintr-o lege, o ordonanta sau o Ordonanta de Urgenta a Guvernului si prin aceasta cauzeaza o paguba materiala mai mare de 200.000 de lei ori o vatamare grava, certa si efectiva a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice astfel cum sunt prevazute si garantate de legile in vigoare se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda".

Acelasi articol modificat din Codul penal prevede ca aceste dispozitii "nu se aplica in cazul emiterii, aprobarii sau adoptarii actelor normative". Mai precis, membrii Guvernului si ai Parlamentului nu pot fi acuzati de favorizarea faptuitorului.

De asemenea, in Ordonanta de Urgenta este prevazuta introducerea unui nou alineat la articolul 290 conform caruia "denuntul se depune la organul de urmarire penala competent in termen de sase luni de la data savarsirii faptei prevazute de legea penala".

Plenul CSM are pe ordinea de zi de miercuri un singur punct: "Solicitarea Ministerului Justitiei, de avizare, de catre Consiliul Superior al Magistraturii, in temeiul art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, a proiectului de Ordonanta de Urgenta a Guvernului pentru modificarea si completarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala, transmis Consiliului la data de 31.01.2017".

Documentul este se ...citeste mai departe despre "CSM critica modul in care au fost adoptate ordonantele: Este o nesocotire grava a dispozitiilor legale" pe Ziare.com

#ordonante coduri penale, #modificari Cod penal, #gratiere guvern , #Stiri Administratie