Doi medici din Iasi trebuie sa plateasca daune de 70.000 de euro pentru o reteta gresita

Marti, 09 Iulie 2019, ora 10:18
990 citiri
Doi medici din Iasi trebuie sa plateasca daune de 70.000 de euro pentru o reteta gresita
Foto: Arhiva Ziare.com

Doi medici din Iasi trebuie sa plateasca daune de 70.000 de euro unei paciente careia i-au prescris o reteta gresita.

In 2014, pacienta a fost diagnosticata de poliartrita reumatoida, iar medicul specialist i-a recomandat Metotrexat, de doua ori pe saptamana.

Medicul de familie i-a dat reteta femeii, dar cu doza gresita: 2 x 10 mg/zi timp de 30 de zile in loc de 2 x 10 mg/saptamana, arata Ziarul de Iasi.

"Reclamanta si-a administrat singura medicamentul respectiv, in dozajul mentionat pe reteta emisa de parati, incepand cu 22.12.2018. Dupa 5 zile de tratament, starea de sanatate a acesteia s-a inrautatit si a fost necesara internarea sa in spital", se arata in motivarea sentintei.

In urma dozei gresite, femeia a fost diagnosticata cu pancitopenie, stomatita, eczema inghinala si interfesier suprainfectat.

"Practic, reactia violenta a organismului a fost ceea ce i-a salvat viata, din perspectiva respectivei analize a dozajelor", au precizat judecatorii.

Unul dintre avocatii celor doi medici, care sunt sot si sotie, a incercat sa dea vina pe pacienta pe motiv ca nu a sesizat diferenta dintre reteta primita de la medicul specialist si cel de familie.

"Sub acest aspect, tocmai relatia de incredere pe care o avea cu domnul Daneliuc Armand (pe care acesta a incercat, cu succes, sa o demonstreze) putea constitui factorul ce a determinat reclamanta sa nu se indoiasca de corectitudinea retetei eliberate de acesta, de faptul ca aceasta corespundea celei emise de medicul specialist.

De altfel, tine de specificul relatiei medic-pacient ca acesta din urma sa aiba incredere in diagnostic si in schema de tratament stabilita de primul, o consecinta a acestei increderi fiind ca nu este de asteptat, in mod rezonabil, mai ales din partea unei persoane in varsta (aflata deci intr-o postura mai vulnerabila) sa confrunte reteta emisa de medicul specialist cu cea emisa de medicul de familie, despre care stie ca ar trebui sa reprezinte o transcriere a primei", au mai spus judecatorii, care i-au gasit vinovati pe amandoi doctorii (unul a efectuat consultatia, iar cel de-al doilea a semnat reteta eronata).

Judecatorii au punctat ca amandoi se fac vinovati "de administrarea defectuoasa a cabinetelor medicale individuale ai caror titulari sunt si de procedura care a condus la emiterea respectivei retete in acea forma".

Pacienta a depus plangere si la Colegiul Medicilor, care insa le-a dat doar o mustare celor doi doctori. ...citeste mai departe despre "Doi medici din Iasi trebuie sa plateasca daune de 70.000 de euro pentru o reteta gresita" pe Ziare.com

#medici daune retete gresita , #Stiri Administratie