Exclusiv Cele 7 randuri care i-au adus lui Mazare o sentinta cu suspendare intr-un caz cu prejudiciu de 114 milioane de euro

Miercuri, 25 Iulie 2018, ora 07:07
1062 citiri

Un magistrat de la Curtea de Apel Bucuresti a explicat pe 7 randuri de ce fostul edil al orasului Constanta, Radu Mazare, nu ar trebui sa execute in penitenciar pedeapsa de 4 ani in dosarul Retrocedarilor de pe litoral: faptele sunt din 2002-2004, judecata a inceput in 2008, iar pronuntarea a venit in 2017.

Infractiunile se prescriu in 2020.

Judecatorul Corina Mindrila, fosta Daescu, fosta Gherghisan, a motivat dupa aproape un an decizia data in celebrul dosar al Retrocedarilor de pe litoral, in care fostul primar al Constantei, Radu Mazare, a fost condamnat la patru ani de inchisoare cu suspendare.

Edilul era acuzat, alaturi de alti functionari, de atribuirea nelegala a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicandu-se la 114 milioane de euro.

Decizia instantei a venit dupa noua ani de procese si alte opt amanari consecutive de pronuntare a unei sentinte. Intregul dosar urmeaza sa ajunga la Inalta Curte, in contextul in care infractiunile se prescriu in 2020. Sentinta a fost data pe 10 iulie 2017, iar motivarea a fost scrisa abia saptamana trecuta.

In acest caz, din 37 de inculpati trimisi in judecata: 9 au fost condamnati la inchisoare cu suspendare, 25 au fost achitati, iar in cazul a 3 persoane s-a decis incetarea procesului penal ca urmare a decesului.

Prin decizia din iulie 2017, instanta a desfiintat mai multe inscrisuri ale Primariei Constanta. Practic, instanta a decis anularea mai multor retrocedari facute de primarul Radu Mazare.

Condamnarile cu suspendare

Judecatorul Corina Mindrila a motivat pe cateva randuri de ce a decis in cazul inculpatilor care au fost gasiti vinovati sa execute pedeapsa sub supraveghere, si nu in penitenciar.

"Cu privire la modalitatea de individualizare a executarii pedepsei, Curtea retine ca faptele au fost savarsite in perioada 2002-2004, trimiterea in judecata a avut loc in 2008, punandu-se in discutie depasirea termenului rezonabil, situatie in care conform practicii CEDO o sanctiune mai usoara ce urmeaza a fi aplicata unui inculpat este considerata un remediu eficient pentru depasirea termenului rezonabil de desfasurare a procedurilor judiciare indreptate impotriva inculpatului, motiv pentru care va aplica pedepse orientate catre minimul special in modalitatea executarii suspendarii sub supraveghere", se arata in motivarea Curtii de Apel Bucuresti.

Achitarea pentru "asociere"

In cazul achitarilor date in cazul uneia dintre cele mai grave infractiuni, asocierea in vederea savars ...citeste mai departe despre "Exclusiv Cele 7 randuri care i-au adus lui Mazare o sentinta cu suspendare intr-un caz cu prejudiciu de 114 milioane de euro" pe Ziare.com

#Radu Mazare retrocedari litoral, #Radu Mazare condamnare cu suspendare, #Radu Mazare coruptie , #Stiri Administratie