Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Galatiul cumpara tramvaie cu aer conditionat, fabricate la Arad

Galatiul cumpara tramvaie cu aer conditionat, fabricate la Arad
Orasul Galati va avea tramvaie noi realizate la fabrica din Arad. In total, Primaria va cumpara 18 tramvaie, in valoare de peste o suta de milioane de lei.

Anuntul privind desemnarea castigatorului licitatiei pentru achizitionarea de tramvaie noi a fost facut luni de reprezentantii Primariei Galati.

Noile tramvaie vor ajunge pe traseele din Galati in urmatorii doi ani.

"Primaria municipiului Galati anunta ca oferta declarata castigatoare a acordului - cadru avand ca obiect achizitia a 18 tramvaie noi este cea depusa de ofertantul SC Astra Vagoane Calatori SA.

Pretul total al ofertei este de 100.530.000 lei fara TVA pentru 18 tramvaie noi, respectiv 5.585.000 de lei/bucata (pret unitar) x 18 bucati (cantitatea maxima aferenta acordului - cadru) . Durata acordului - cadru este de 24 de luni", a anuntat Biroul de Presa al Primariei Galati.

Conform datelor furnizate de Primarie, noile tramvaie vor avea capacitatea minima de 100 de pasageri, dintre care minim 30 pe scaune, un consum de energie scazut, sisteme de siguranta care sa nu permita plecarea din statii cu usile deschise si echipamente pentru comanda automata a schimbarii macazelor.

Tramvaiele construite la Arad vor avea si podea joasa cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilitati, precum si un sistem pentru anunturi vocale exterioare pentru persoanele cu deficiente de vedere, instalatie de aer conditionat pentru pasageri si vatman, sisteme de numarare a calatorilor, echipamente audio - video, instalatie pentru sistemul de ticketing, sisteme de informare a calatorilor, atat in interior, cat si in exterior.

Cu ocazia anuntului privitor la tramvaiele noi, primarul Ionut Pucheanu a anuntat ca intentioneaza sa organizeze o licitatie pentru cumpararea unor autobuze electrice.

"Este pentru prima data cand Primaria municipiului Galati achizitioneaza tramvaie noi, dotate la standarde europene. Dupa cumpararea celor 17 troleibuze noi si achizitia sistemului de ticketing, acesta este cel de-al treilea contract pe care il incheiem pentru modernizarea transportului public in comun si cresterea calitatii serviciilor oferite cetatenilor.

In plus, urmeaza sa scoatem la licitatie si achizitia celor 50 de autobuze noi electrice hibrid", a declarat Ionut Pucheanu.

Tramvaiele fabricate la Arad vor avea o durata de serviciu de 30 de ani. ...citeste mai departe despre "Galatiul cumpara tramvaie cu aer conditionat, fabricate la Arad" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1069 ori
Citeste mai multe despreGalati cumpara tramvaie noi Arad