Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Guvernul simplifica procedurile si reduce termenele pentru eliberarea pasapoartelor

Guvernul simplifica procedurile si reduce termenele pentru eliberarea pasapoartelor
Purtatorul de cuvant al Guvernului, Nelu Barbu, a declarat miercuri, ca Executivul a decis ca termenul de eliberare a pasapoartelor simple electronice, in cazul cererilor depuse in tara, sa fie redus de la 30 la 15 zile lucratoare.

"La propunerea MAI a fost adoptata o hotarare de Guvern ce modifica si completeaza normele metodologice de aplicare a legii privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, cu alte cuvinte sunt modificari care simplifica procedurile si contribuie la reducerea termenelor pentru obtinerea pasaportului.

Astfel, termenul de eliberare a pasapoartelor simple electronice in cazul cererilor depuse in tara se reduce de la 30 la 15 zile lucratoare de la data depunerii cererilor.

In ceea ce priveste cererile depuse in strainatate, termenul actual este de 90 de zile si se va reduce in functie de tara unde se afla solicitantul, anume 45 de zile lucratoare in cazul cererilor depuse in misiunilor diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei in statele membre ale UE si 60 de zile lucratoare in cazul cererilor depuse in statele terte in raport cu UE, adica in statele care nu fac parte din UE", a declarat, miercuri intr-o conferinta de presa, purtatorul de cuvant al Executivului.

Nelu Barbu a adaugat ca au fost simplicate si alte conditii de eliberare a pasapoartelor.

"Printre modificari se mai afla simplificarea conditiilor ce trebuie indeplinite pentru eliberarea pasapoartelor simple temporare in cazul minorilor care urmeaza sa se deplaseze in strainatate pentru a urma un tratament medical fara de care viata le este pusa in pericol, prin stabilirea necesitatii unei traduceri autorizate si nu legalizate cum este in prezent in legislatie, a documentelor emise de institutia straina ce urmeaza sa efectueze tratamentul respectiv.

Totodata, se elimina necesitatea prezentarii originalului certificatului de nastere al minorului sub 14 ani la ridicarea pasaportului simplu electronic sau temporar, fiind acceptata si copia acestuia", a precizat acesta.

Citeste si:

Pasapoartele vor fi valabile 10 ani. Iohannis a promulgat legea

Topul celor mai puternice pasapoarte din lume. Ce loc ocupa Romania ...citeste mai departe despre "Guvernul simplifica procedurile si reduce termenele pentru eliberarea pasapoartelor" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 286 ori