Ipocrizie maxima: Guvernul a trimis astazi dupa amiaza proiectul la CSM si a cerut avizul. Dupa cateva ore l-a adoptat

Marti, 31 Ianuarie 2017, ora 22:28
5709 citiri
Ipocrizie maxima: Guvernul a trimis astazi dupa amiaza proiectul la CSM si a cerut avizul. Dupa cateva ore l-a adoptat
Foto: Arhiva Ziare.com

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena, a declarat ca a fost convocata pentru miercuri o sedinta de plen pentru a discuta un nou proiect de ordonanta de urgenta privind Codul Penal si Codul de procedura penala, transmis de Ministerul Justitiei, printre noutati fiind infractiunea pentru favorizarea infractorului si modificari privind abuzul in serviciu.

La numai cateva ore insa, Guvernul a adoptat proiectul, noaptea tarziu, prin ordonanta de urgenta.

Guvernul a dat lovitura de gratie Justitiei: ordonanta de modificare a codului penal, adoptata noaptea tarziu

"A fost trimis un nou proiect astazi dupa-amiaza privind ordonanta de urgenta de modificare a Codului penal si a Codului de procedura penala asupra caruia s-a solicitat avizul CSM. Lecturand continutul proiectului de OUG, noutatile ar fi cele referitoare la infractiunea pentru favorizarea infractorului si cateva modificari cu privire la abuzul in serviciu in ceea ce priveste continutul constitutiv al acestei infractiuni, si cu privire la infractiunea de conflict de interese", a afirmat marti seara, pentru AGERPRES, presedintele Consiliului, Mariana Ghena.

Ea a precizat ca a convocat o sedinta de Plen pentru miercuri dimineata la ora 9,00 ca sa se discute solicitarea Ministerului Justitiei cu privire la acest proiect de OUG in forma transmisa marti.

In cazului conflictului de interese, presedintele CSM a mentionat ca noua reglementare se refera la "foloase patrimoniale", spre deosebire de anterioara propunere care stipula "foloase patrimoniale necuvenite".

Sefa CSM a aratat ca sunt modificari la infractiunea de abuz serviciu, respectiv inlocuit un aliniat (n.r. alin. 3) cu un alt text. Noul text prevede ca dispozitiile alin. 1 si 2 de la abuz in serviciu nu se aplica in cazul emiterii, aprobarii sau adoptarii actelor normative, a mentionat judecatoarea.

Potrivit acesteia, o alta completare din noul proiect se refera la renuntarea textului care prevedea sanctiunea lipsirii denuntului de efectele juridice prevazute de lege.

De asemenea, in cazul Codului de procedura penala, art. III alin.1 are un nou continut referindu-se la faptul ca judecatorul delegat cu executarile penale va sesiza instanta competenta pentru a se stabili incidenta art. 4 sau art. 6 din Codul Penal pentru cauzele judecate definitiv. ...citeste mai departe despre "Ipocrizie maxima: Guvernul a trimis astazi dupa amiaza proiectul la CSM si a cerut avizul. Dupa cateva ore l-a adoptat" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#CSM aviz ordonante, #ordonanta modificare cod penal adoptata , #Stiri Administratie