Liber la placute doar cu litere: MAE confirma ca modificarile Conventiei de la Viena sunt de 2 ani in vigoare si in Romania

Vineri, 03 August 2018, ora 16:16
1220 citiri
Liber la placute doar cu litere: MAE confirma ca modificarile Conventiei de la Viena sunt de 2 ani in vigoare si in Romania
Foto: Facebook / Razvan Stefanescu

Ministerul de Externe a confirmat oficial, vineri, la solicitarea Ziare.com ca modificarile Conventiei de la Viena privind traficul rutier, conform carora sunt valabile si placutele de inmatriculare pe care apar doar litere, au intrat in vigoare si in Romania, inca din septembrie 2016.

Precizarile au fost solicitate in conditiile in care soferului roman care a intrat in tara la volanul unei masini inmatriculate in Suedia cu un numar antiPSD i-a fost retinut permisul si i-au fost ridicate placutele pe motiv ca ar fi incalcat Conventia de la Viena pentru ca numarul de inmatriculare nu continea macar o cifra.

Argumentul a fost prezentat intr-o conferinta de presa tinuta luni de sefi din Politia Romana, insa ulterior presa a constatat ca documentul fusese amendat de Belgia, de doi ani fiind permise placutele pe care apar doar litere.

Pentru ca au existat voci care au sustinut ca pentru a intra in vigoare, noua forma a Conventiei de la Viena trebuia ratificata de Parlament, Ziare.com a cerut oficial, marti, Misiunii Permanente a Romaniei pe langa ONU sa lamureasca situatia.

Redam raspunsul integral primit vineri la redactie:

"In ceea ce priveste amendamentele la alineatul nr. 1 al Anexei II al Conventiei privind traficul rutier, adoptata la Viena la 8 noiembrie 1968, precizam ca modificarile respective au intrat in vigoare in baza unei proceduri speciale, prevazuta in mod expres in art. 49 al Conventiei, Romania exprimandu-si acordul pentru aplicarea acestei proceduri prin ratificarea Conventiei.

In aceste conditii, apreciem ca modificarile in cauza sunt in vigoare pentru Romania (de la 19 septembrie 2016, data intrarii in vigoare pentru toate partile contractante), nefiind necesare proceduri interne suplimentare pentru exprimarea consimtamantului".

Dupa declansarea scandalului si dezvaluirea adevarului in presa, seful Politiei Romane, Ioan Buda, s-a vazut nevoit sa recunoasca public ca argumentul invocat de colegii sai a fost gresit.

De altfel, pe drumurile Romaniei circula fara probleme diverse masini cu placute personalizate pe care apar doar litere, fara nici macar o cifra.

Politia Rutiera contrazice ambasada Suediei si explica de ce a retinut placutele masinii cu numar antiPSDMarile semne de intrebare in cazul masinii antiPSD sau cum a fost facuta tandari reputatia Politiei RomanePlacuta antiPSD: Politistii propun clasarea dosarului si fac ancheta la Directia Rutiera. Cronologia unui caz de-a dreptul ciudat

Vine ...citeste mai departe despre "Liber la placute doar cu litere: MAE confirma ca modificarile Conventiei de la Viena sunt de 2 ani in vigoare si in Romania" pe Ziare.com

#placute masina Suedia Conventia Viena , #Stiri Administratie