Ministrul Sanatatii: In Romania exista doar sase paturi care au conditii de siguranta reala pentru pacientii arsi

Marti, 24 Iulie 2018, ora 21:06
764 citiri
Ministrul Sanatatii: In Romania exista doar sase paturi care au conditii de siguranta reala pentru pacientii arsi
Foto: Facebook/ Sorina Pintea

In Romania exista doar sase paturi care au conditii de siguranta reala pentru pacientii arsi, a declarat ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, precizand ca decizia de a-i transfera in Belgia pe cei doi raniti in urma exploziei unui panou electric de la Complexul Energetic Oltenia a fost una buna.

"Numarul de paturi este limitat. Personalul nostru este instruit pentru a avea grija de cei arsi, (...) dar locurile sunt limitate si pacientii trebuie sa aiba conditii securizate. Din acest punct de vedere numarul de paturi al Romaniei este limitat. Sunt sase paturi cu conditii de siguranta reala pentru pacientii arsi. De aceea decizia de transferare in strainatate a acestor doi pacienti a fost o decizie buna", a declarat ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, la Antena3.

Problema de procedura

Sorina Pintea a mai precizat ca a existat o problema de procedura, motiv pentru care transportarea pacientilor nu a fost imediata.

"A fost o problema de procedura. Cei de la spitale au fost tematori de a semna foaia de plecare, atunci intr-un moment de neputinta, am spus ca imi asum eu acest lucru. Toata lumea a realizat ca trebuie sa ne grabim. Am trimis si o adresa spitalului din Belgia, ca au solicitat sa fie cu semnatura ministrului Sanatatii pentru partea de finantare", a mai precizat Sorina Pintea.

Transferul in Belgia

Cei doi raniti in urma exploziei unui panou electric de la Complexul Energetic Oltenia au fost transferati, luni, la un spital din Belgia. Transferul a fost efectuat cu un avion al MApN, iar pacientii au fost supravegheati in timpul transportului de un echipaj SMURD, anunta Ministerul Sanatatii.

Dupa accidentul care a avut loc sambata dimineata, cele doua victime au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca si la Spitalul de Arsi din Capitala. Potrivit medicilor, unul dintre pacienti are arsuri de gradul II si III pe 70% din suprafata corpului, iar celalalt arsuri pe 35-40%.

De asemenea, Ministerul Sanatatii a precizat ca a obtinut acceptul de transfer si din partea clinicii AKH Viena, dar familiile pacientilor au ales transferul la centrul din Belgia.

Doi angajati ai Carierei Pinoasa, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, au fost fost raniti, sambata, in urma exploziei unui panou electric, victimele, cu arsuri pe maini si fata fiind transferate la spitale din Bucuresti, transmite corespondentul MEDIAFAX. ...citeste mai departe despre "Ministrul Sanatatii: In Romania exista doar sase paturi care au conditii de siguranta reala pentru pacientii arsi" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Sorina Pintea spital arsi, #Sorina Pintea spital, #Sorina Pintea paturi arsi , #Stiri Administratie