Parchetul General a gasit 33 de elemente de neconstitutionalitate la modificarile Codului de Procedura Penala

Luni, 25 Iunie 2018, ora 17:14
1314 citiri
Parchetul General a gasit 33 de elemente de neconstitutionalitate la modificarile Codului de Procedura Penala
Foto: Arhiva Ziare.com

Ministerul Public a analizat modificarile aduse de parlamentarii Puterii la proiectul de modificare a Codului de Procedura Penala si a identificat 33 de articole de lege care prezinta elemente de neconstitutionalitate.

"Articolele de lege criticate se refera la aspecte esentiale ale procesului penal, respectiv: prezumtia de nevinovatie; caracterul echitabil si termenul rezonabil al procesului penal; dreptul la aparare; drepturile persoanei vatamate; drepturile inculpatului; efectuarea unei anchete efective", arata Parchetul General, intr-un comunicat remis Ziare.com.

Analiza a fost realizata prin consultarea unitatilor de parchet si a structurilor specializate.

Potrivit sursei citate, principalele observatii au in vedere incalcarea standardelor privind calitatea legilor referitoare la claritate, coerenta si predictibilitate, nerespectarea exigentelor in materie de redactare legislativa consacrate de jurisprudenta Curtii Constitutionale, afectarea principiilor securitatii juridice si a increderii legitime in dispozitiile legii prin lipsa de rigurozitate a unor texte.

Analiza aspectelor de neconstitutionalitate identificate in cuprinsul legii de modificare si completare a Legii 135/2010 privind CPP poate fi citita pe site-ul Ministerului Public.

I.S. ...citeste mai departe despre "Parchetul General a gasit 33 de elemente de neconstitutionalitate la modificarile Codului de Procedura Penala" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ministerul public ccr, #Parchetul General exceptii codul procedura penala , #Stiri Administratie