Plesu: Avem de a face cu o guvernare incompetenta, obraznica si periculoasa

Luni, 13 August 2018, ora 20:02
678 citiri

Scriitorul Andrei Plesu condamna modul in care autoritatile au gestionat mitingul de vineri din Capitala marcat de violente. El critica dur atat Guvernul, cat si Jandarmeria.

"Avem de a face cu o guvernare incompetenta si periculoasa", declara Andrei Plesu intr-un interviu acordat RFI Romania.

"Ramanem cu un gust foarte prost, cu sentimentul ca pentru guvernanti reactia normala la un miting de protest e bata. In mod normal, mitingul de protest este o institutie definitorie a democratiei. (...)

Din pacate, nu s-a obtinut decat inca o dovada ca aceasta guvernare este falimentara, ca nu are un comportament normal, ca nu are imputernicirea sa-si exercite puterea. In mod sofistic, ea vorbeste mereu despre alegerile castigate. Totusi au fost castigate cu un procent destul de palid. Or, alegerile castigate nu inseamna ca cei care au castigat pot sa bata campii patru ani. Exista o regula. Cei care au castigat trebuie sa respecte promisiuni, comportamente, proceduri democratice. Ideea ca dupa ce ai castigat alegerile poti sa iti dai poalele peste cap, sa tai si sa spanzuri este o idee de periferie politica si democratica. Nu este o idee normala. S-a castigat inca o dovada ca aceasta guvernare este submediocra, incompetenta, obraznica si periculoasa", a mai declarat Andrei Plesu.

In ceea ce priveste violentele de vineri, din Piata Victoriei, scriitorul crede ca au existat "niste baieti de baieti pusi pe tapaj, fie dintr-o dorinta de huliganism structural, fie pusi chiar de organizatorii acestei represiuni sangeroase ca sa aiba un pretext solid pentru o interventie de mare badaranie".

"Daca am fi o tara normala ar trebui sa se schimbe ceva. Astept rezultate de la procuratura militara, de la CSAT, care inca nu a fost convocat din cate stiu, ceea ce e o gafa. Daca lucrurile sunt cat de cat reparabile ar trebui ca institutiile acreditate sa faca lumina si dreptate. Daca nu o vor face, am dreptul sa raman in continuare un om fara iluzii", a mai declarat Andrei Plesu.

Citeste interviul integral acordat de Andrei Plesu pe site-ul RFI Romania. ...citeste mai departe despre "Plesu: Avem de a face cu o guvernare incompetenta, obraznica si periculoasa" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Plesu protest diaspora, #Plesu guvern Dancila , #Stiri Administratie