Tara noastra a interzis survolarea spatiului aerian romanesc pentru avionul in care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care se indrepta catre Republica Moldova.
MAE a confirmat pentru Ziare.com informatia aparuta initial in presa din tara vecina. "Autoritatile de la Bucuresti nu au fost de acord ca Dmitri Rogozin sa survoleze spatiul aerian national", ne-au declarat reprezentantii MAE.
In aceste conditii, aeronava a survolat spatiul aerian al Ungariei, conform Deschide.md.
Dupa ce a zburat deasupra Ungariei, avionul a fost redirectionat catre Belarus, la Minsk, potrivit datelor de la Aeroportul International Chisinau.
Rogozin ar fi trebuit sa ajunga in Republica Moldova pentru a participa in regiunea transnistreana la evenimentele organizate cu ocazia implinirii a 25 de ani de la inceputul operatiunii de mentinere a pacii pe Nistru.
La aeroportul din Chisinau, mai multi cetateni moldoveni protestau in asteptarea lui Rogozin.
Citeste si Chisinaul interzice unei delegatii ruse conduse de Rogozin sa vina in Moldova cu avioane militare
Recent, Rogozin a scris pe Facebook ca este pregatit sa vina in Republica Moldova cu motocicleta sau elicopterul, dupa ce premierul Pavel Filip si presedintele legislativului Andrian Candu au declarat ca nu-i vor permite controversatului politician rus sa survoleze cu un avion militar spatiul aerian al Republicii Moldova.
Amintim ca si in 2014, Romania a inchis spatiul aerian pentru avionul lui Rogozin, iar apoi vicepremierul rus a amenintat ca "data viitoare" va zbura la bordul unui bombardier strategic, ca sa nu mai intampine astfel de probleme.
"La cererea SUA, Romania si-a inchis spatiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu-mi permite din nou sa o traversez. Data viitoare voi veni la bordul unui TU-160", a scris Rogozin pe Twitter atunci.
Vezi si Tu-160, bombardierul cu care ne ameninta Rogozin: Cat de periculoasa e de fapt "bijuteria" rusilor ...citeste mai departe despre "Romania a inchis spatiul aerian pentru avionul vicepremierului rus, Dmitri Rogozin" pe Ziare.com