Statul finanteaza religia cu 540 milioane de euro pe an, mult peste datoriile pentru medicamente

Miercuri, 06 Februarie 2013, ora 08:49
3360 citiri
Statul finanteaza religia cu 540 milioane de euro pe an, mult peste datoriile pentru medicamente

Peste 20 de ONG-uri cer Parlamentului sa opreasca finantarea cultelor religioase "cu aproximativ 540 de milioane de euro pe an, suma echivalenta cu 0,4 la suta din PIB", iar fondurile respective sa fie redirectionate catre educatie, cercetare si sanatate.

"Anual, cultele religioase primesc din partea statului aproximativ 540 de milioane de euro, suma echivalenta cu 0,4 la suta din PIB-ul Romaniei, valoare anuntata de insasi Patriarhia BOR", se arata intr-un apel catre Parlament initiat de 23 de organizatii neguvernamentale.

Semnatarii apelului amintesc ca nivelul arieratelor la plata medicamentelor este de doar 0,3 la suta din PIB si fac un apel "catre toti membrii legislativului, indiferent de partidul din care fac parte, sa stopeze finantarea de catre stat a cultelor religioase" si sa redirectioneze aceste fonduri catre educatie, cercetare si sanatate.

"Este anormal ca intr-un stat laic sute de milioane de euro din bugetele autoritatilor de stat, centrale si locale sa fie deturnate de la nevoile reale ale tarii spre beneficiul cultelor religioase. Acestea sunt organizatii private si trebuie sa se autofinanteze din contributiile voluntare ale credinciosilor", sustin ONG-urile.

Cele 22 de organizatii semnatare sunt Asociatia Secular-Umanista din Romania (ASUR), ActiveWatch, Expeditie in Cultura, Asociatia Miscarea Civica Militia Spirituala, Centrul de Resurse pentru participare publica (CeRe), Fundatia Population Services International in Romania, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, Asociatia Start Focus, Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics, Asociatia Reper21, Asociatia Epas, Asociatia Accept, Fundatia Alaturi de Voi, Fundatia Pact, Asociatia Salvati Dunarea si Delta, Green Hours & Teatrul Luni, Agentia de Dezvoltare Comunitara "Impreuna", Asociatia Edusfera, Centrul pentru Actiune ?i Responsabilitate in Educatie, Grupul h.arta, Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta si Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania - Comitetul Helsinki (APADOR-CH).

#finantare religie Romania, #datorii medicamente Romania, #Biserica Romana finantare buget stat , #Stiri Administratie