Teza de doctorat a Laurei Kovesi va fi reanalizata la Universitatea de Vest

Vineri, 30 Septembrie 2016, ora 11:35
809 citiri
Teza de doctorat a Laurei Kovesi va fi reanalizata la Universitatea de Vest
Foto: Arhiva Ziare.com

Universitatea de Vest din Timisoara (UVT) va reanaliza teza de doctorat a Laurei Codruta Kovesi, procurorul sef al DNA, in urma scandalului iscat dupa autodenuntul deputatului Sebastian Ghita la Parchetul General.

Universitatea de Vest a cerut Scolii Doctorale de la Facultatea de Drept, unde Kovesi si-a sustinut lucrarea, sa formuleze un punct de vedere cu privire la doctoratul sefei DNA, scrie Adevarul.

Scoala Doctorala din cadrul Facultatii de Drept a mai emis un raport privind teza lui Kovesi in anul 2012, cand aceasta a fost prima data suspectata de plagiat.

Rectorul universitatii, Marilena Pirtea, a declarat ca in functie de raspunsul Scolii Doctorale va lua o decizie cu privire la sesizarea sau nu a Comisiei de Etica a UVT. Pe de alta parte, aceasta comisie se poate autosesiza.

Vom avea un prim raport luni

La randul sau, Otilia Hedesan, directorul Scolii Doctorale de la Facultatea de Drept, a precizat ca institutia pe care o conduce are termen pana luni sa se ...citeste mai departe despre "Teza de doctorat a Laurei Kovesi va fi reanalizata la Universitatea de Vest" pe Ziare.com

#teza Kovesi reanalizata, #doctorat Kovesi reanalizat, #Ghita palgiat Kovesi, #Kovesi plagiat doctorat , #Stiri Administratie