Violentele de la protestul din 10 august vor fi dezbatute in plenul Parlamentului European

Joi, 06 Septembrie 2018, ora 20:25
761 citiri
Violentele de la protestul din 10 august vor fi dezbatute in plenul Parlamentului European
Foto: Arhiva Ziare.com

Violentele de la protestul din 10 august de la Bucuresti vor fi dezbatute la inceputul lunii octombrie in plenul Parlamentului European, a precizat Grupul Verzilor/Alianta Libera Europeana din PE, care a cerut aceasta dezbatere despre "statul de drept in Romania".

Decizia organizarii acestei dezbateri a fost luata joi la Conferinta Presedintilor, din care fac parte liderii grupurilor politice din Parlamentul European. Dezbaterea ar urma sa aiba loc la 1 octombrie, in cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg din 1-4 octombrie, potrivit grupului politic citat.

"Folosirea violentei de catre fortele de ordine romane impotriva protestatarilor pasnici este inacceptabila", a declarat, pentru Agerpres, presedintele Grupul Verzilor/ALE din PE, Philippe Lamberts.

"Suntem alaturi de totii romanii in lupta impotriva coruptiei", a adaugat el, intr-un raspuns transmis prin email de biroul de presa al grupului.

Lamberts a mai subliniat ca grupul politic pe care il conduce "crede cu tarie in dreptul la libertatea discursului si de adunare pasnica si in lupta impotriva coruptiei, si de aceea am solicitat o dezbatere privind statul de drept in Romania".

"Membrii Parlamentului European trebuie sa arate ca sunt de partea poporului roman si ca apara valorile europene precum democratia, statul de drept si dreptul la libertatea discursului", a afirmat el.

Potrivit unor surse, este posibil ca premierul Viorica Dancila sa fie prezenta in Parlamentul European pentru aceasta dezbatere. ...citeste mai departe despre "Violentele de la protestul din 10 august vor fi dezbatute in plenul Parlamentului European" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#protest diaspora Parlamentul European, #violente 10 august Parlamentul European , #Stiri Administratie