Recursul pentru libertate: Adrian Nastase va fi liber. Sau nu.

Luni, 18 Martie 2013, ora 08:33
1827 citiri
Recursul pentru libertate: Adrian Nastase va fi liber. Sau nu.

Recursul la eliberarea lui Adrian Nastase va fi judecat luni de Tribunalul Bucuresti, reprezentantii instantei precizand ca nu se pune problema unei amanari dupa arestarea judecatoarelor Dinu si Costache, intrucat fiecare sectie are un complet de permanenta, pentru situatii neprevazute.

Termenul de 18 martie a fost stabilit de Tribunalul Bucuresti (TB) in 4 martie, dupa ce aceasta instanta a primit dosarul de la Judecatoria Sectorului 4.

Viorica Dinu si Antonela Costache, care trebuiau sa faca parte din completul care va judeca recursul la eliberarea fostului premier, au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, vineri, de Curtea de Apel Bucuresti, in dosarul in care sunt acuzate de luare de mita si trafic de influenta pentru solutii in mai multe dosare, printre care si cel al lui Dinel Nutu (fost Staicu).

Presedintele Tribunalului Bucuresti, Laura Andrei, a declarat pentru MEDIAFAX, joi, dupa retinerea celor doua judecatoare, ca dosarul privind eliberarea lui Nastase si cauza privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare (ICA) vor fi judecate la termenele stabilite, fiecare sectie avand asigurat un complet de permanenta, pentru situatii neprevazute. Completul de permanenta asigura judecata in orice dosar atunci cand situatia o cere.

Duminica, fostul premier a fost vizitat la penitenciar de cei doi fii ai sai, Andrei Nastase declarand ca spera ca aceasta sa fie ultima ocazie in care isi vede tatal in inchisoare si ca nu vede vreun motiv pentru amanarea procesului de luni.

Eliberare inainte de termen

In 12 februarie, Judecatoria Sectorului 4 a admis cererea lui Nastase de eliberare din penitenciar inainte de termen, decizia fiind contestata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).

DNA a notat, in motivarea recursului facut impotriva deciziei Judecatoriei Sectorului 4 de eliberare conditionata al lui Adrian Nastase, ca acesta, prin materialele si articolele pe care le-a scris si publicat, dovedeste ca nu regreta faptele pentru care a fost condamnat si ca in continuare nu le admite, singurul regret al sau fiind acela ca este singurul fata de care s-a pronuntat o condamnare cu executare.

Im motivarea deciziei din 12 februarie, Judecatoria Sectorului 4 a aratat ca Adrian Nastase a avut un comportament conform "intru totul" cu rigorile mediului carceral si nu a fost niciodata sanctionat, iar regimul de detentie si-a atins scopul pentru care fostul premier a fost condamnat.

Un detinut model

Totodata, instanta a precizat ca lucrarea stiintifica scrisa de Adrian Nastase in penitenciar a fost intocmita conform dispozitiilor legale, iar cele 45 de zile scazute din pedeapsa pentru activitatea desfasurata in detentie au fost stabilite corect.

Instanta a mai notat in motivare ca lucrarea stiintifica "Reprezentarea Romaniei la Uniunea Europeana in contextul reglementarilor interne si europene" a fost scrisa de Adrian Nastase in perioada 10 august - 24 decembrie 2012, constatand astfel ca "acordarea a 45 zile castig s-a facut in conformitate cu dispozitiile legale".

"Ca lucrurile stau astfel o demonstreaza si aprobarea cererilor formulate de detinut la 10 si 21 august 2012, prin care acestuia, conform propunerilor comisiei de selectie munca din Penitenciarul Jilava facute in conformitate cu dispozitiile articolului 59 alineatele 1 si 3 din Legea 275/2006, i s-a permis sa lucreze la elaborarea lucrarii opt ore pe zi (40 de ore/saptamana) si apoi zece ore pe zi (50 ore pe saptamana)", a precizat judecatorul, in documentul citat.

La judecarea cererii de eliberare inainte de termen, procurorul de sedinta a solicitat instantei Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti respingerea acesteia, invocand faptul ca Adrian Nastase nu a dovedit o atitudine de indreptare, intrucat a continuat sa faca afirmatii la adresa judecatorilor care l-au condamnat la doi ani de inchisoare in dosarul "Trofeul calitatii".

Procurorul Directiei Nationale Anticoruptie a mai aratat in fata instantei ca este pusa la indoiala calitatea de opera stiintifica a lucrarii fostului premier avute in vedere pentru punerea lui in libertate si a invocat ca Judecatoria Sectorului 4 nu este competenta sa solutioneze cererea.

Adrian Nastase este incarcerat din 26 iunie 2012.

In 9 ianuarie, Comisia de eliberari conditionate de la Penitenciarul Jilava a constatat ca s-a implinit termenul de o treime din pedeapsa in care Adrian Nastase ar putea fi eliberat si a dat aviz favorabil.

"Ca urmare a redactarii lucrarii stiintifice si a implicarii in activitatile de educatie, a obtinut un numar total de 342 de credite si a fost recompensat de trei ori.

Nu a fost sanctionat disciplinar pe perioada detentiei", se arata in raportul comisiei.

In fisa de caracterizare a lui Adrian Nastase, Comisia de la Jilava a consemnat activitatile prestate de acesta, pentru care a fost recompensat cu 45 de zile reducere a pedepsei de doi ani de inchisoare.

Dupa decizia comisiei, avocatii lui Adrian Nastase au depus la Judecatoria Sectorului 4 cererea de eliberare din penitenciar, care a fost admisa in 12 februarie.

In 20 iunie 2012, Adrian Nastase a fost condamnat definitiv, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul "Trofeul calitatii", in care a fost acuzat in legatura cu strangerea de fonduri pentru campania electorala din 2004, cand a candidat pentru Presedintie din partea PSD.

In 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucuresti a decis ca zilele petrecute de fostul premier in Spitalul Floreasca, in urma tentativei de sinucidere, sa fie scazute din condamnare. Instanta a dispus atunci sa fie scazuta perioada din 20 pana in 26 iunie 2012.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Adrian Nastase recurs procurori, #Adrian Nastase libertate, #Adrian Nastase inchisoare, #Adrian Nastase eliberare inchisoare , #stiri Adrian Nastase