Adrian Vasilescu: Fiecare sa judece cu propriul cap masura de reducere a ratelor la credit

Luni, 10 Februarie 2014, ora 08:21
2304 citiri
Adrian Vasilescu: Fiecare sa judece cu propriul cap masura de reducere a ratelor la credit
Foto: Romania Libera

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, considera ca este bine ca fiecare client care are credit la banci sa judece singur masura privind reducerea, pentru doi ani cu 50%, a ratelor si apreciaza ca "fundamentala" comunicarea cu debitorii.

"Banca Nationala nu da sfaturi, dar sfatul meu personal este sa fie foarte atenti, toti, la masurile care vor fi luate si sa judece cu propriul cap. E important, am mai spus asta si sublinez. Pana in aprilie, cand se va trece la aceasta masura, fundamentala este comunicarea, daca Guvernul va reusi sa poarte un dialog sincer", a declarat Vasilescu, la postul Realitatea TV.

Acesta a reamintit ca Banca Nationala a discutat cu Guvernul maniera in care vede elaborarea actului normativ privind facilitatea fiscala propusa de premierul Victor Ponta.

"Subliniez punctul de vedere al Bancii Nationale. Acest punct de vedere al Bancii Nationale este foarte precis. Si anume, aceasta a cerut Guvernului ca pe actul normativ care va organiza acest sistem, aceasta schema fiscala, sa apara o formula de relativitate si anume, sa nu se scrie bancile trebuie sa faca, adica o previziune imperativa, ci sa se scrie, bancile pot sa faca.

Sa nu se scrie, debitorii bancilor la care au credite de platit trebuie sa faca, ci sa se scrie, pot sa faca. Asta inseamna ca, atunci in luna aprilie, cand aceasta masura va intra in vigoare, banca si debitorul se vor aseza la o masa si vor discuta. Daca e in avantajul bancii si banca va crede ca e in avantajul ei, va aplica aceasta masura", a spus Adrian Vasilescu.

Masura, parte dintr-un pachet de stimulare a condumului

Consilierul lui Mugur Isarescu a explicat, pe de alta parte, ca reducerea ratei la credit nu este o masura singulara, ci face parte dintr-un pachet de stimulare a consumului, pentru dinamizarea cresterii economice.

"Eu nu as marja la dezbaterea publica privind previziunea legata de atitudinea consumatorului si ce vor face cu acesti bani din stimulentul fiscal.

Ii vor depune la banca, sub forma de economisire sau se vor duce cu ei in consum. Este dificil de facut o asemenea previziune, si cred ca nici nu trebuie facuta.

Nu este pusa sub semnul intrebarii (masura luata de Guvern pentru stimularea consumului n.r.) Nu o pun sub semnul intrebarii, pentru ca aici este vorba de un pachet de masuri, nu este vorba numai despre aceasta masura, ci de un pachet de masuri toate avand ca obiect consumul.

Daca atitudinea consumatorului va arata ca exista o scadere sau o stagnare a consumului, si ca aceasta stagnare a consumului nu este de bun augur pentru cresterea economica, eu cred ca ceea ce se face in momentul acesta arata ca obiectul unei preocupari pentru stimularea de consum e un lucru necesar", a subliniat Vasilescu.

"Toate previziunile privind consumatorii au dat gres"

Acesta a reamintit ca a fost foarte dificil de facut previziuni privind stimulentele fiscale si consumul in conditii de criza, chiar in economii experimentate.

"Chiar in tari care au fost afectate de criza si sunt mai experimentate in a face previziuni, toate previziunile privind consumatorii au dat gres, pentru ca o previziune care sa-i priveasca pe consumatori nu poate sa fie facuta cu exactitate, deoarece aici nu sunt numai probleme tehnice, sunt si probleme psihologice, probleme de comportament uman, sunt probleme de comportament specific in consum si niciodata nu poti sa intelegi si sa spui ce va fi cu exactitate.

Acolo unde s-a incercat sa se faca o previziune, in America, pentru ca au scos si au pus pe tapet o suma de 800 de miliarde de euro ca stimulent fiscal, care urma sa duca la o scadere a somajului, a dus la o crestere a somajului", a aratat consilierul guvernatorului BNR.

Premierul Victor Ponta a anuntat, in urma discutiilor cu FMI, ca Guvernul va adopta o ordonanta prin care persoanele care au credite la banci si un venit de maximum 1.610 lei lunar pot ajunge, in urma unei intelegeri cu banca, la injumatatirea ratei pentru o perioada de doi ani.

Masura ar urma sa intre in vigoare de la 1 aprilie, dar cei care opteaza pentru aceasta nu trebuie sa aiba restante mai vechi de 90 de zile la plata ratelor.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#reducere rate credit, #vasilescu despre rate credit, #rate credit banci , #Consilier BNR