Cainii concurentei sunt legati cu lanturi scurte

Marti, 18 Octombrie 2005, ora 05:54
1213 citiri

Revin la tema decalajelor. Fara indoiala ca nu de azi - de ieri ne-am rupt noi de tarile dezvoltate si ne-am trezit, in competitia economica, in coada Europei. Dar mostenirea istorica, desi atarna greu, nu mai are sens s-o invocam dupa 15 ani de tranzitie. Ar suna ca o scuza inutila.

Daca, astazi, avem inca mari necazuri in economie, motivul este ca la noi cainii de paza ai pietelor continua sa fie legati de gard cu lanturi scurte. Atat de scurte, incat monopolurile si intreprinderile taratoare mai pot sa le rada in nas, fiind convinse ca-si pot face jocurile cum vor ele. Pe pietele interne, desigur. Pentru ca pe marile piete externe, dominate de regula avantajului competitiv, A"socoteala de acasaA" nu se mai potriveste. Si pierd cursa dupa cursa.

Totusi, istoria e un reper. Trenul economiei romanesti a adunat, de la Revolutia din 1848 si pana in prezent, in mai bine de un secol si jumatate, zeci de ani de intarziere. Infruntand furtunile vremurilor. Pe cele planetare, dar si pe cele interne. I-au fost schimbate, de nu stiu cate ori, locomotivele, i-a fost mereu modificata directia de mers. Era si de asteptat ca atata zapaceala sa faca ingrozitor de greu accesul spre cotele inalte ale competitivitatii.

Multi economisti dau vina pe epuizarea resurselor interne in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Istoria ii contrazice. Europa de Vest, in intregime, a fost brazdata de senilele tancurilor si zguduita de covoare de bombe. Desigur, si-a pierdut resursele. Trenul competitivitatii a asteptat la semnal, dar dupa razboi si-a continuat drumul cu si mai mare viteza. Ajutorul american a stimulat cresterea, dar esentiala a fost continuarea bunelor traditii. In Germania si in Japonia, tari infrante in acel razboi cumplit de la jumatatea secolului XX, am vazut renascand stabilimente industriale cu o istorie de o suta sau de doua sute de ani. Aici s-au adunat in timp, strat peste strat, capital, idei, performante. Capitalul uman s-a dezvoltat continuu. Muncitorii, inginerii, generatie dupa generatie, si-au transmis prin vremuri priceperea lor, mentalitatile lor, obiceiurile lor, sentimentele lor si, nu in ultimul rand, capacitatea lor de a produce bunuri performante. La fel s-a inmultit si capitalul tehnic: hale, masini, tehnologii. In tot acest timp, proprietarii intreprinderilor, tot generatie dupa generatie, au adunat bani, i-au investit, apoi i-au reinvestit si afacerile au prosperat. Nu intamplator, in tarile dezvoltate, unde concurenta a atins cote extrem de inalte, marile concerne angajeaza acum istorici, pe care-i platesc cu bani grei, invitandu-i sa le scotoceasca trecutul, sa le puna in lumina traditiile, victoriile, pentru a castiga un plus de incredere pe piata. Fiindca faima, aureolata de traditie, continua sa fie o componenta importanta a fondului comercial. Dar nu singura. Astazi, piata se uita cu insistenta de unde vin producatorii, dar e cu atat mai atenta incotro merg.

Ne-ar prinde si noua bine istorii ale intreprinderilor romanesti. Ele ar ilustra, detaliat, cat de greu ii este, acum, unei tari ce a suferit fracturi ale istoriei si si-a demolat trecutul, sa-si impuna economia fara sa-si fi format si conservat traditii, fara sa-si fi dezvoltat timp indelungat mari proprietati, care sa fi fost transmise din generatie in generatie, fara mosteniri de capital, de experienta, de invatatura si fara o clasa de manageri care sa aiba in sange profitul maximizat in focul concurentei. Si ar ilustra, totodata, cum s-a ajuns la generalizarea unor mentalitati si a unor practici nefericite in conditiile proliferarii iluziilor egalitariste si uciderii concurentei. Am intelege mai bine de ce o mare parte din economia romaneasca e dominata de sloganul: A"Merge si asa!A" Adica sa produca la intamplare, cu consumuri mari, cu cheltuieli nesabuite si cu o imensa risipa. Tara de dincoace de A"cortina de fierA", din zona comunista a Europei, Romania era dominata, inainte de decembrie A'89, de o ideologie ce manifesta o aversiune obsesiva fata de economia de piata. La noi a fost refuzat pana si adevarul ca piata, departe de a fi o creatie a capitalismului, este o expresie fundamentala a civilizatiei. Partidul comunist nici nu voia sa auda ca, de fapt, ordinea pietei repeta ordinea naturii si ca in planul intai e proiectata competitia economica. In consecinta, cainii concurentei au fost ucisi ori inchisi.

Dupa decembrie A'89, treptat, a inceput sa-si faca loc in societatea noastra un curent favorabil liberei initiative economice. Practic, insa, a trecut mult timp pana cand viata afacerilor s-a infratit cu piata. Intr-un proces lent, cu multe poticneli, ce nici astazi inca nu a fost dus in intregime la bun sfarsit. Cainii concurentei au fost scosi din custi, fara sa fie insa lasati liberi. Au fost legati cu lanturi scurte. Si asta pentru ca, chiar si acum, in anul de gratie 2005, o buna parte a populatiei, o parte a aparatului de stat, o parte a clasei politice si, fapt mai greu de priceput, o parte a intreprinzatorilor privati inteleg greu sau nu inteleg deloc rolul concurentei in economie.

Adrian Vasilescu

Averea