De ce nu-l credem pe Milton Friedman (II)

Noi, romanii, nu-l credem pe Milton Friedman. Si asta nu doar pentru ca multi dintre noi, cei mai multi, nu-i cunosc opera. Motivul principal este acela ca n-am avut inca ocazia sa ne bucuram pe deplin de roadele benefice ale fortei pietei libere.
Nici tinerii razvratiti din periferiile Parisului, care de doua saptamani incendiaza intruna limuzine, socotite probabil insemne ale societatii de consum, nu-l cred pe Milton Friedman. Dintr-un motiv profund adevarat: acela ca n-au citit nici macar un singur rand din scrierile economistului american, laureat Nobel, despre puterea pietei. Desi, in societatea in care traiesc, forta pietei actioneaza plenar.

In A"Liber sa alegiA", o carte la fel de tulburatoare ca si eseul amintit in comentariul de ieri, despre rolul pietei in economie, asemanator cu cel al soarelului in natura, Milton Friedman si sotia sa, Rose Friedman, scriu ca A"schimbul liber nu este o conditie suficienta pentru prosperitate si libertateA". Adaugand: A"aceasta este, pe cat se stie cel putin pana acum, lectia istorieiA". Argumentul forte fiind acela ca multe societati bazate predominant pe schimbul liber nu au dobandit nici prosperitate, nici libertate. Ceea ce nu inseamna ca solutia ar fi dictatul statului in economie. Sau improvizatia birocratica.

Daca viata economica isi decide cursul pe piata, cum explica domnul si doamna Friedman de ce A"multe societati bazate predominant pe schimbul liber nu au dobandit nici prosperitate, nici libertateA"? Simplu: pentru ca libertatea, singura, risca sa esueze.

Mai e nevoie de lege si de ordine. Pentru ca, in piata, daca te afli sub amenintarea unui talhar - A"banii sau viataA"-, nu inseamna nicidecum ca i se ofera o alegere libera. Viata pietei libere nu are cum sa asigure eficienta si prosperitate daca nu e supusa unor reguli stricte ale jocului economic si social. Motiv pentru care, de-a lungul timpului, au cunoscut dezvoltari spectaculoase Dreptul civil, Dreptul comercial si Dreptul muncii. Plus Dreptul financiar.

Piata libera, acolo unde a patruns, a adus crestere economica. Nivelul de trai s-a imbunatatit. Populatia s-a inmultit. Toate acestea in timp ce cheltuielile guvernamentale, ca fractiune a venitului national, au scazut. Dar bunastarea n-a venit de la sine. Strazile din Statele Unite nu erau pavate cu aur. Imigrantii insa veneau val dupa val. Munca grea, spiritul de initiativa le-au dat satisfactii inimaginabile. Asadar, la lege si ordine ar mai fi de adaugat munca grea si spiritul de initiativa. Toate, laolalta, constituind reteta succesului. Ca sa-l creada pe Milton Friedman, n-ar fi de ajuns ca oamenii sa-l citeasca. Important este sa-i si inteleaga mesajul. Pentru ca, A"fotografiataA" superficial, dintr-o pagina a unei carti de succes, ideea de piata libera ar putea sa para fascinanta. Si libera initiativa ar putea sa fie atractiva. Chiar si pentru miile de tineri care, de doua saptamani incoace, tot ard limuzine la Paris. N-ar fi exclus ca tocmai fascinatia liberei initiative sa-i fi atras in capitala Frantei. Numai ca, in formatie completa, formula succesului economic mai are trei componente. Toate trei fiind mai putin atragatoare, dar indispensabile: legea, ordinea si munca grea. De fapt, munca performanta.

In zorii anilor A'90, pe noi, romanii, ne fascinase modelul suedez de piata libera. Cat a fost in voga. Tocmai pentru ca dadea mult si cerea putin. Numai ca acest model s-a prabusit sub povara unei prea largi umbrele de protectie sociala. Prea mult, din ce se producea, mergea la A"cazanul comunA". Prea mare era partea ce se impartea tuturor, asa ca din produsul total ramanea prea putin pentru a stimula atractiv munca eficienta, competitia economica.

De altfel, in vreme ce noi inca adulam acest A"modelA", numerosi analisti occidentali si prevesteau caderea. Ei precizau ca, din cauza obsesiilor egalitariste in impartirea painii sociale, forta de munca, nestimulata, ajunsese sa se complaca intr-o evidenta stare de moleseala. Un ziarist american nota, oarecum amuzat, ca fiind in documentare intr-o intreprindere suedeza si voind sa afle numarul personalului, l-a intrebat pe director cati oameni muncesc acolo. Directorul i-a raspuns cu talc: A"Cam jumatateA".

Raspuns cu dubla semnificatie. Pentru noi, romanii. Cea dintai arata la ce se ajunge cand sunt ucise stimulentele muncii si cand in viata sociala isi face loc iluzia egalitarismului. A doua sugereaza de ce ravneam noi atat de mult la modelul suedez. Pentru ca asta-i muzica ce ne placea si inca ne mai place: intr-o fabrica sa munceasca numai jumatate din cei angajati si sa fie platiti toti. La fel.

Formula A"economie de piataA" am interpretat-o, de cele mai multe ori, asa cum ni s-a parut noua ca ar suna mai bine. I-am acceptat avantajele, dar i-am ignorat rigorile. Cu deosebire, am ignorat rolul competitiei economice. Ucigand concurenta, am patit ca suedezii: munca, nestimulata in conditii competitionale, n-a produs bogatie. Numai ca suedezii aveau acumulari din vremea cand au adunat mai mult prin munca si au impartit mai putin celor din tribune. La noi, in schimb, societatea fiind saraca, am ajuns repede la fundul sacului bugetar.


Adrian Vasilescu



Averea