Religia si vedeta

Miercuri, 16 Noiembrie 2005, ora 06:37
1125 citiri

Ne vom integra ori nu la 1 ianuarie 2007 in Uniunea Europeana? O intrebare obsedanta, ce preocupa populatia, intreprinderile, politicienii, guvernantii. Ne preocupa atat de mult, incat aproape ca am uitat pana si de recentul incident intervenit in relatiile cu Fondul Monetar International.

Sigur ca si Uniunea Europeana ne-a pus in fata criterii de performanta carora economia romaneasca trebuie sa li se supuna. Dar intai si intai ne cere ca Romania sa invete si mai bine sa-si foloseasca eficient resursele monetare, atatea cate sunt, pentru a reduce inflatia si a ajuta dezvoltarea.

O problema cardinala, in acest sens, o constituie repartitia banilor rezultati din economisirea interna. Fiindca bugetul de stat si-a limitat drastic accesul catre acesti bani, ca ei sa devina disponibili intr-o mai mare masura pentru sectorul privat. De cand se intampla asa, a inceput sa scada presiunea asupra ratelor dobanzilor si este intr-o mai buna masura stimulata dezvoltarea economica. Una din ratiunile pentru care Uniunea Europeana - dubland Fondul Monetar International - ne cere un deficit bugetar restrans fiind tocmai cresterea sansei de alimentare cu bani a sectorului privat. Fara sa fi facut decisiv acest pas, in anii 2000, nu am fi reusit in nici un fel sa facem cat de cat fata valului globalizarii, ce strabate lumea in care traim.

Integrarea noastra europeana este strans legata de capacitatea de a gasi raspunsuri optime la provocarile globalizarii. Pentru noi, romanii, aceasta problema de ordin planetar este insotita de numeroase detalii locale, sintetizate intr-o intrebare esentiala: A"Cum vrem sa traim si ce facem pentru a iesi din zona lanternei rosii a nivelului de trai?A"... O intrebare ce n-o putem desparti, oricat ar fi ea de A"sectorialaA", de globalismul actual, ce are ca religie cresterea PIB-ului si ca incontestabila vedeta eficienta economica.

Iata, asadar, reperele: cat PIB facem si ce ritm imprimam eficientei economice. Privindu-ne in oglinda unei lumi obsedate de crestere si incercand sa aflam raspunsul nostru la intrebarea despre modul in care reusim (ori nu reusim) sa facem fata provocarilor globalizarii, nu putem sa omitem o intrebare esentiala: ce fel de cal incalecam.

Stim bine ca nu simtim sub noi o mandrete de roib, care sa alerge ca fulgerul, ci un cal modest, prea putin obisnuit cu economia de piata si fara viteza de reactie. Din aceasta cauza, cursa noastra se mentine intr-o evolutie lenta. Frica de reforme e o boala care s-a cronicizat. Restructurarea productiei in companiile statului si in marile intreprinderi cu capital de stat inainteaza greu. Pozitiile monopoliste continua sa fie pazite cu sfintenie. Populatia e speriata de preturile marfurilor si de tarifele la servicii, care cresc incet, dar cresc. Indicii preturilor de consum au continuat si in acest an, mai ales catre sfarsitul lui, sa le dea intreprinderilor nerentabile iluzia supravietuirii prin inflatie. Producatorii de stat incearca inca sa-si faca jocul asa cum sunt obisnuiti: sa traiasca din preturi mari, care sa acopere costuri exagerate, productie rebutata, risipa si furturi, in timp ce oferta lor de marfuri a ramas restransa. Paradoxal, cererea solvabila a luat insa avant. Principalele motoare ce ar putea sa puna economia in miscare sunt concurenta si pietele libere. Cum insa aceste motoare au fost puse numai partial in functiune, societatea romaneasca a continuat sa consume mai mult decat a produs, de aici rezultand grave deficite. Ele s-au reflectat si se reflecta in buget, dar si in dezechilibrul extern.

Daca vrem, asadar, sa calarim bine valul globalizarii - ca sa ramanem in spiritul acestei incitante parabole - va fi nevoie sa facem din calul nostru, daca nu un pur sange veritabil, macar un competitor de valoare medie. Cum? N-avem de ce sa speram ca s-ar putea intampla ca in poveste: sa-i dam sa manance o tava de jar, care sa-l transforme intr-un mandru alergator de cursa lunga. Pentru ca nu-i va fi de ajuns o singura tava. E nevoie de multe tavi cu jaratec. In acest sens, bine ar fi daca macar acum, in al 12-lea ceas, cand ne mai despart doar un an, o luna si o saptamana de 1 ianuarie 2007, am intelege ca eficienta economica devine o nevoie cardinala. Si ca trebuie sa invatam sa facem mult cu bani putini, nu ca pana acum cand am facut putin cu bani multi.

Faptul ca, inca din anul 2000, am inceput deja sa cucerim unele dintre aceste redute, ni se pare neobisnuit. Si, poate, chiar incredibil. Noi, care ne-am invatat cu stagnarea, sesizam mai greu ca se misca intr-adevar ceva. Dar asta pentru ca ne dau inca dureri de cap dezechilibrele din economie. Sunt destule: se extrapoleaza risipa, proasta administratie, fraudele si coruptia; continua sa fie estompata motivatia muncii; intarzie sa fie multiplicate stimulentele care sa determine extensiunea liberei initiative in productie. Dar unul dintre punctele cele mai nevralgice il constituie salariul mediu lunar din Romania. Un salariu sub nivelul preturilor, cu mult sub acest nivel, dar si peste nivelul productivitatii si eficientei. Aici e cheia problemei.

Adrian Vasilescu

Averea