Timpul amanarilor a intrat in criza de timp

Luni, 07 Noiembrie 2005, ora 06:08
1048 citiri

De 15 ani, Romania face intruna reforme. Dar oare ce masuram noi: timpul sau faptele? N-are nici o importanta cati ani au trecut. Important este ce au lasat acesti ani in urma lor. Anii pot lega intre ei si infaptuiri, dar si amanari. Iar noi am dovedit ca, in toti acesti ani, am alunecat deseori spre amanari. Desi au fost si multe infaptuiri.

Acum, insa, nu mai e timp pentru alte amanari. E momentul sa devenim parteneri de incredere ai tarilor din Uniunea Europeana.

N-are sens, cred, sa tot privim inapoi si sa ne facem reprosuri pentru amanarile de pana acum. Nici sa cautam vinovati.

La 22 decembrie 1989, cand s-a trecut dintr-o epoca istorica in alta, societatea era obosita si lipsita de imaginatie. Am cazut, atunci, in capcana viitorologilor din Evul Mediu, care-si inchipuiau lumea ce avea sa vina plina de castele si catedrale, de care sa se bucure tot poporul. Fiind incapabili sa vada schimbarea, vedeau realizarea binelui general in cadrul cunoscut de ei, prin rasturnarea piramidei cu varful in jos. Am repetat aceasta grava eroare, din Evul Mediu; am repetat-o in plina era informationala, in pragul veacului al XXI-lea, fara sa vedem ce pericol anunta. Pe acest fond, trecerea a mii si mii de oameni, in contextul tranzitiei, din intreprinderi de stat in intreprinderi private a adus rareori si schimbari de esenta in continutul muncii, in raporturile salariati - patroni, in legatura dintre masa de salariati si intreprinderea care i-a angajat. De multe ori, vinovati pentru aceasta inertie fiind chiar patronii, acei patroni incapabili sa-si imagineze ca intre cel ce angajeaza si cei angajati pot exista si alte legaturi, bazate pe un parteneriat activ, cu totul diferite de falsa supusenie din intreprinderile socialiste. Prea putini au inteles ca, din cauza acestui fixism, mostenit de la vechiul regim, au pierdut multi bani. Cei care au inteles, chiar daca mai tarziu, s-au salvat. Multi insa nu s-au putut salva.

Ar fi o eroare grava sa afirmam ca nu exista, in Romania de astazi, intreprinderi cu capital privat in care sa fie cunoscute si aplicate legile capitalismului modern. Dar tot atat de adevarat este faptul ca sunt putine. Cele mai multe, insa, vin dintr-o cu totul alta lume: cea a copilariei capitalismului. Sub aceasta incidenta, trei crize lovesc, in prezent, majoritatea companiilor cu capital privat de la noi: 1) supraextinderea - in sensul ca au fost ingramadite laolalta nenumarate tipuri de activitati, fara nici un gand rational de specializare; 2) ignorarea parteneriatului cu salariatii in favoarea unei distantari scrobite, chiar inflexibile; 3) tendinta de a ajunge repede la castiguri fabuloase, ceea ce ii impinge pe patroni sa le repartizeze prea putin din profit celor impreuna cu care il fac si din aceasta cauza profitul se diminueaza continuu. Intr-un climat economic prea putin favorabil, firmele private pun si ele umarul la rezultatele nesatisfacatoare pe care le obtin. E cert: mai au mult de invatat.

Dar mai e si un alt aspect, la fel de grav. Noua, romanilor, nu ne-a fost tocmai usor sa ni-l imaginam pe omul de afaceri in postura de muncitor. De producator de valori adaugate. Ne-a fost mai degraba la indemana, timp indelungat, din obisnuinta, sa-l consideram un speculant, un hot si sa-l facem raspunzator de tot ce ni se intampla rau. Fara sa vedem ca, de fapt, acest creator de valori adaugate este obligat sa le imparta cu mii sau cu zeci de mii de alti oameni. Cine-l obliga? Legatura lui cu profitul. Pe care ori il realizeaza si exista, ori nu-l realizeaza si dispare, ca om de afaceri.

Dependent de profit, pe care insa nu-l poate infaptui singur, omul de afaceri multiplica locuri de munca si salarii. Multiplica oferta de marfuri si de servicii, dand sens pietei. Si multiplica banii. In ochii nostri, insa, din cauza reflexelor vechi sau noi, staruie o alta imagine. Vedem, obsedant, doar averile adunate peste noapte, receptiile, limuzinele, telefoanele celulare, banii cheltuiti in localuri de lux. Plus coruptia. Sigur, e si asta o realitate. Dar e nedrept ca sute de mii de intreprinzatori corecti, care pun in miscare piata, sa fie judecati public de-a valma cu cei ce se imbogatesc pe langa lege sau chiar incalcand legea. E nedrept in ceea ce-i priveste si daunator in ceea ce priveste societatea in ansamblu. Fiindca in loc sa activam un important motor al pietei, il blocam.

Dintr-o alta perspectiva, la fel de nociva, repartitia e dominata de egalitarism. Precizez: nu egalitate, ci egalitarism. Cu astfel de idei in memoria colectiva, trecerea de la colectivism la individualism, la manifestarea initiativei individuale si a riscului personal li se pare multora o treaba prea complicata. Activitatea colectiva, cu care s-au deprins, e cu totul altceva: greutatea se mai muta de pe un umar pe altul, chiar fara sa se observe, o cadenta pierduta se camufleaza, bunurile dobandite se impart cat de cat egal, cu diferente nesemnificative, asa incat si cei care incurca lucrurile isi primesc partea. Iar daca nu le ajunge, mai "ciupesc" din "oala comuna". Aceasta obisnuinta, de care acum unei bune parti a populatiei ii vine greu sa se desparta, prelungeste supravietuirea vechilor structuri.

Adrian Vasilescu

Averea