Bubele din capul leului

Joi, 09 Iunie 2011, ora 23:01
3668 citiri
Bubele din capul leului

Cu toate ca se mentine intr-o limita de variatie anticipata si chiar dorita de catre Banca Nationala a Romaniei, leul romanesc nu este ferit de noi amenintari.

Chiar daca a trecut un an de la celebrul atac speculativ asupra monedei nationale, reprimat cu fermitate de catre Banca Nationala, tot mai multi bancheri anticipeaza noi incercari de asalt asupra leului, indeosebi din partea fondurilor speculative.

De data asta insa, atacul nu se da pe fondul unei crize economice acute, asa cum s-a intamplat in urma cu un an, ci pe acela al unei reveniri timide, incurajate inca de expansiunea exporturilor si a posibilitatii statului de a se imprumuta mai ieftin inclusiv de pe pietele internationale.

Sacalii, adica fluxurile speculative de capital, incep sa prinda din nou gustul intrarii pe pietele emergente, intre care si Romania, motiv pentru care ne putem astepta in orice moment la o intarire a monedei nationale in raport cu euro, ceea ce ar lovi, cel putin in prima faza, in competitivitatea exporturilor romanesti, motorul principal al iesirii din recesiune a Romaniei.

Si pentru ca nu mai este o noutate pentru nimeni, ori de cate ori moneda nationala prinde putere in fata euro, exportatorii trag clopotul de alarma sa se auda pana la Banca Nationala, responsabila cu evolutia cursului, pana la un moment dat.

Guvernul, ale carei politici au cel putin tot atata influenta asupra cursului precum o au si politicile BNR, este scos de data asta din disputa, pe motivul ca el nu ar avea parghii directe de interventie.

Banca Nationala nu a inventat roata in acest joc neincetat al evolutiei cursului de schimb si actioneaza pragmatic, dupa regulile bine stiute, pentru atingerea obiectivelor proprii, intre care responsabilitatea mentinerii unei stabilitati a preturilor, o prioritate de grad zero prin comparatie cu sustinerea cresterii economice generata de exporturi.

Cu alte cuvinte, cineva trebuie sacrificat, mai ales in contextul in care ne asteptam si la amenintari din afara, caci "suntem o tara mica si depindem de ce se intampla acolo si de deciziile care se iau acolo", dupa cum se exprima recent consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru.

Ca depindem de ce se intampla in Europa o recunosc de altfel si exportatorii, carora revenirea din criza a principalelor piete pe care acestia isi plaseaza produsele le-a salvat si lor afacerea in mult mai mare masura decat deprecierea monedei nationale.

Sigur, nu e acelasi lucru sa vinzi la un curs de 4,7-4,8 lei/euro si sa vinzi la un curs de 4,1-4,3 lei/euro, dar dincolo de diferentele de curs important este sa ai piata de desfacere.

In general, atunci cand nu te ajuta moneda, te ajuti singur, printr-o crestere a productivitatii, astfel incat sa fii competitiv pe pietele externe.

De la aceasta constatare a plecat, probabil, si consilierul BNR, Lucian Croitoru, cand a lasat sa se inteleaga ca antreprenorii din Romania ar trebui sa investeasca in ceva ce se vinde si nu in ceva ce nu se cumpara.

Altfel spus, sa mai lase exportatorii teoria cu devalorizarea monedei nationale, caci motoarele cresterii economice trebuie sa se mute de la investitii la consum si nu invers.

Ei, stimati cititori, dincolo de toata palavrageala legata de cursul leu/euro si de necesitatea unei monede mai puternice sau mai slabe, dupa caz, marea dilema pentru economia romaneasca pare a se regasi tocmai in aceste afirmatii ale consilierului BNR.

De ce are nevoie Romania in momentul de fata? De stimularea consumului sau de cresterea investitiilor ?

Sincer, nu ma incumet sa dau un raspuns transant acestei probleme, cu atat mai mult cu cat se pare ca, inclusiv la nivelul Bancii Nationale, parerile sunt impartite.

Seful domnului Croitoru, adica guvernatorul Mugur Isarescu, spune ca intarirea politicii monetare din perioada 2005 - 2006 nu a fost benefica pentru evolutia ulterioara a preturilor, pentru ca a dus la aprecierea nesustenabila a monedei nationale si la explozia creditului in valuta.

"Cu cat intaream mai mult politica monetara, pentru ca acest al doilea canal era expansiv (creditul in valuta) si trebuia sa contrabalansam, cu atat atrageam capitaluri speculative si intaream leul.

Functioneaza simpla teorie de intarire a politicii monetare? A iesit ceva bun? Nu, a iesit ceva relativ rau", a explicat Mugur Isarescu, la inceputul unui seminar privind politica monetara.

Seful bancii centrale spune ca prin acest mecanism s-a creat o vulnerabilitate prin aprecierea excesiva a cursului de schimb si umflarea "balonului" creditului valutar, in "capcana" caruia au intrat tot mai multi.

Urmatoarea consecinta a acestei politici a fost tocmai cresterea exagerata a consumului, pe datorie, ceea ce sustine in momentul de fata si consilierul BNR, Lucian Croitoru.

Noi ce sa intelegeme din asta? Pai, daca guvernatorul spune ca s-a gresit atunci cand a fost sustinuta intarirea leului, de ce se mizeaza pe aceeasi carte si in prezent?

Doar de dragul cresterii consumului, ca alternativa la cresterea economica data de exporturi ? De ce in discutia cu exportatorii, Mugur Isarescu aduce argumente in favoarea unui leu puternic, iar cand vine vorba de efecte recunoaste ca intarirea politicii monetare nu aduce nimic bun ?

In realitate, leul puternic pare sa fi ramas singura arma a BNR in lupta cu inflatia, cum s-a mai intamplat de altfel in ultimii ani.

Cu siguranta, pentru a se incadra in obiectivele stabilite, BNR nu va lasa piata sa dea valoarea reala a monedei nationale, asa cum pretinde, cu atat mai mult cu cat intrarea capitalurilor speculative (daca se va realiza) ii va usura misiunea.

Asadar, romanii cu credite in euro pot sa mai stea linistiti o perioada de vreme, iar exportatorii sa-si ia gandul de la o buna parte din profitul generat de un leu mai slab.

Nu mai conteaza cine castiga din asta. Dar daca in balanta cresterii economice greutatea trece de la exporturi si productie sau investitii la consum, atunci inseamna ca nu am invatat nimic din experienta anilor precedenti.

Ne alegem cu un leu puternic, dar cu prea multe bube in cap pentru ca la un moment dat sa nu se imbolnaveasca rau.

#bnr, #leu, #euro, #curs valutar, #atac speculativ leu, #intarire leu, #mugur isarescu, #lucian croitoru , #Editorial