De ce ne-am teme de FMI?

Se vorbeste despre necesitatea unui imprumut de circa 20
miliarde dolari, in conditiile in care insusi Fondul Monetar are nevoie de cel
putin 150 miliarde dolari pentru a face fata solicitarilor venite si din partea
altor tari.

Inaintea noastra, Ungaria si Polonia au facut deja apel la
resursele FMI, in ciuda faptului ca acestea sunt tari membre ale Uniunii
Europene. Iata, de aici se naste prima intrebarea cu privire la provenienta
surselor de finantare ale tarilor europene afectate de criza. Inainte de 2007,
acordurile cu Fondul Monetar International erau un punct de reper in procesul
nostru de aderare la Uniunea Europeana, la care se adaugau intelegerile cu
Banca Mondiala.

Fara ele, ni se spunea, procesul de aderare este serios
compromis. Iata, la doi ani de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, tot
Fondul este vazut ca solutia salvatoare. Pai atunci, ne intrebam firesc, ce rol
mai are Banca Central Europeana in acest context, de ce mai cotizam la Uniune
cu peste un miliard de euro anual si la ce ne mai sunt bune fondurile post
aderare ale UE, daca noi avem nevoie de finantare din partea FMI ?

Greu de
dat un raspuns. Mai curand putem constata cat de fragila este constructia
europeana in fata unor provocari de genul crizei economico-financiare mondiale.
Face fiecare cum crede de cuviinta.

Romania a avut, inainte de 1990, trei acorduri stand-by
incheiate cu Fondul Monetar International si ambitia lui Ceausescu de a ne
achita inainte de scadenta ratele ne-a costat enorm. Dupa 1990, s-au incheiat
nu mai putin de sapte acorduri stand-by, ultimul dupa alegerile din 2004, in
valoare de 250 milioane DST (Drepturi Speciale de Tragere), echivalentul a 367
milioane dolari.

Acordul a fost rupt de catre Romania un an mai tarziu, (de
catre un ministru de finante care azi sustine necesitatea unui nou imprumut),
dintr-un motiv care nu o sa va surprinda deloc : FMI nu era de acord cu
cresterile salariale, care au crescut de patru ori intr-un singur an. Avea
Fondul dreptate ? Se pare ca da.

Trebuie mentionat ca fiecare din cele sapte acorduri
stand-by semnate de Romania prevedea imprumuturi de cel mult pana intr-un
miliard de dolari, esalonate pe doi, trei sau chiar patru ani, conditionate de
indeplinirea unor parametri economici de catre guvernul Romaniei.

La presiunile
FMI s-a declansat restructurarea in sectorul energetic, la presiunile FMI si
ale Bancii Mondiale (aceste doua institutii actionau in tandem la adresa
Romaniei) au fost privatizate Alro Slatina, Banca Comerciala Romana,Petromsau
distributiile de gaze. De asemenea, intarirea disciplinei fiscale, reducerea
arieratelor, politica salariala sau mentinerea deficitelor in limite extrem de
stricte erau alte cateva din cerintele FMI, la vremea respectiva.

Trebuie s-o
recunoastem fara multe din masurile amintite nu am fi ajuns azi membrii ai
Uniunii Europene. Unele dintre aceste masuri ne-au costat insa extrem de scump,
Romania platind cu varf si indesat banii acordati de Fond. Sa lasam trecutul
insa la o parte, caci un nou acord cu FMI va aduce alte cerinte, de
actualitate.

Este adevarat, sectorul energetic, o sursa extrem de importanta de
bani pentru guvernul Romaniei, ar putea reveni in atentia FMI. La fel si
deficitul de cont curent, sau politicile salariale. Fondul Monetar
International este, atunci cand inchei un acord cu el, un fel de stat in stat.
Altfel spus, guvernul tarii care se imprumuta trebuie sa respecte cu strictete
indicatiile Fondului.

Practic, acest guvern nu guverneaza dupa politicile lui,
ci dupa cele ale FMI. Trebuie sa ne sperie acest lucru ? Daca ne uitam la
esecurile pe care FMI le-a avut in alte tari emergente, exemplul cel mai des
utilizat fiind cel al Argentinei, am raspunde afirmativ. Daca ne uitam insa in
propria ograda, la unii dintre specialistii cooptati in noul guvern, am fi
tentati sa spunem ca nu e dracul chiar atat de negru.

Cabinetul Boc lucreaza in prezent la bugetul de stat pe
2009. In functie de realismul acestui buget vom sti,cel mai probabil, daca vom
apela sau nu la sprijinul FMI. Pentru multi specialisti in finante din Romania,
un nou acord stand-by nu este tocmai un capat de tara. Dimpotriva, el apare ca
o necesitate. Atentie insa, toti acesti specialisti ce sustin acordul se afla
in afara Guvernului.

Sa vedem ce vor spune domnul Boc si ai lui. Pana atunci,
avertizam ca un nou acord cu FMI se traduce printr-o politica fiscala extrem de
severa. Incepand cu colectarea veniturilor la buget, continuand cu atenuarea
deficitelor si cresterea preturilor la energie, gaze si alte utilitati. In paralel
se pune accentual pe controlul strict al salariilor.

Totusi, FMI nu este detinatorul adevarului absolut si
acest lucru s-a dovedit de-a lungul timpului. Cu atat mai
mult, FMI nu mai este institutia care sa raspunda efcient provocarilor
secolului XXI, implicit crizei financiare mondiale. Din pacate
nu avem de unde alege. Spuneam in urma cu doua-trei luni, in Bloombiz, ca Romania
va avea nevoie ca de aer de bani.

Pana acuma nu s-a oferit nimeni sa ni-i dea, in nici un
caz Uniunea Europeana. Se ofera Fondul Monetar International, care tine cu
orice pret sa-si mentina pozitia in economia mondiala. Cu ce consecinte pentru
tara noastra va vom anunta in curand. Or, 20 de miliarde de dolari nu sunt de
ici de colo. Si as vrea sa mai subliniez un aspect extrem de important.

Spre
deosebire de banii de la Uniunea Europeana sau de la Banca Mondiala, banii de
la FMI nu se duc direct in economie, acolo unde se simte lipsa acuta de
finantare. Ei intra in conturile Bancii Nationale si reprezinta un
gaj pentru imprumuturile externe pe care Romania urmeaza sa le faca. Se spune
ca sunt si o siguranta pentru investitorii straini. Paradoxal, noi avem nevoie
urgenta de bani in economia reala.