De ce nu-i putem da peste nas Fondului Monetar?

Tarifele la gaze si energie electrica trebuie scoase din chinga reglementatorului si lasate sa umble liber in piata, caci nu e echitabil ca romanii sa plateasca mai putin decat nemtii sau francezii la respectivele produse.

Ca sa dreaga cat de cat busuiocul, seful delegatiei, Jeffrey Franks, ne-a dat de inteles ca o liberalizare a preturilor nu va duce in nici un caz la o condamnare a consumatorilor casnici, care ar putea fi protejati in continuare de stat prin acordarea de ajutoare.

Probabil, reprezentantii FMI au studiat cu mare atentie ordonanta guvernului Boc ce reglementeaza ajutoarele sociale acordate de guvern la incalzire, caz in care daca detii in batatura doua vaci, cateva gaini sau bibilici (pe acestea din urma se angaja sa le numere ministru muncii, Ioan Botis), nu te mai incadrezi in grila.

In consecinta, de ce nu s-ar putea proceda la fel si in cazul gazelor naturale sau al energiei electrice, de dragul existentei pietei libere ?

Premierul Emil Boc a inteles insa foarte repede ce consecinte poate avea cererea FMI asupra consumatorilor din Romania si a dat asigurari ca liberalizarea preturilor la gaze si energie electrica se va face etapizat de abia din anul 2013, cand, evident, el nu va mai fi la putere.

Cu asta, subiectul a fost inchis iar populatia mai are de savurat inca doi ani de bunastare, cel putin din acest punct de vedere.

Nu se spune insa nici un cuvant despre agentii economici din Romania, ce ar putea gusta din noile tarife mult mai devreme decat consumatorii casnici.

Pentru a lamuri cum stau lucrurile in realitate va propun insa o intoarcere in timp, caci numai asa putem intelege cum s-a ajuns aici si de ce solicitarea FMI pare, cel putin la prima vedere una ciudata.

In Tratatul de aderare la Uniunea Europeana, tara noastra s-a angajat sa deschida pietele la energie si gaze naturale si sa renunte la preturile reglementate, pana in anul 2007.

S-au facut primii pasi, au aparut furnizorii independenti si odata cu ei marile tunuri ale "baietilor destepti", care au profitat din plin de cooperarea cu autoritatile guvernamentale.

Ca sa poata fura in liniste, aceste autoritati (s-au succedat trei guverne) au controlat preturile la populatie, acceptand din cand in cand o crestere a acestora in asa fel incat gradul de suportabilitate sa nu fie deranjat semnificativ.

La gazele naturale lucrurile au tergiversat cel mai mult, in sensul in care liberalizarea insemna nici mai mult nici mai putin decat aducerea preturilor la gazele din productia interna la nivelul pretului gazelor din import.

Cum sa faci acest lucru insa, in conditiile in care diferentele de pret au crescut spectaculos, indeosebi in perioada de boom economic.

In consecinta, s-a solicitat Comisiei Europene o amanare a liberalizarii pana in 2008, apoi pana in 2010, in speranta ca aceasta diferenta se va reduce la un moment dat in mod natural.

Paradoxal, acest lucru s-a intamplat la un moment dat, cand pretul gazelor din import a scazut de la peste 400 de dolari/1000 mc la sub 200 de dolari/1000 mc, fara ca guvernul de la Bucuresti sa profite insa de acest lucru.

In momentul de fata diferenta a crescut din nou, pretul gazelor din productia interna fiind undeva in jurul a 160 de dolari/1000 mc, fata de 380-400 dolari/1000 mc, cat este pretul gazelor din import.

Si ne asteptam ca ecartul sa creasca in continuare. Ei, pe acest fond, vine FMI sa ne bata peste nas, atentionandu-ne ca nu ne tinem de cuvant si ca nu mai este dispus sa tolereze aceasta situatie.

In realitate, FMI nu face altceva decat sa raspunda la comanda Comisiei Europene, in fata careia Romania si-a luat angajamentul de liberalizare a preturilor. Dar, asta e alta poveste.

In toate articolele mele publicate in Bloombiz am sustinut ca numai pietele libere pot da un pret corect la o marfa, lucru de care nu ma dezmint nici in momentul de fata.

In cazul pietei de gaze din Romania, lucrurile sunt insa ceva mai complicate, motiv pentru care solicitarea FMI, in speta a Comisiei Europene, mi se pare deplasata, caci nu tine seama de pozitia in care am fost atunci cand ne-am asumat anumite obligatii de dragul aderarii la UE.

Pentru ca spatiul nu imi permite sa intru in prea multe amanunte insist doar asupra unui singur aspect.

In legea de privatizare a Petrom, Romania s-a angajat ca redeventele pe care statul le incaseaza pentru titeiul si gazele concesionate acestei companii sa nu se modifice in nici un fel pe parcursul a zece ani.

Termenul expira tocmai in 2014.

Intamplarea face ca Petrom exploateaza aproape jumatate din resursele de gaze naturale din Romania, alaturi de Romgaz (companie de stat), care exploateaza cealalta jumatate.

Desigur, reprezentantii Petrom nu au incetat nici o secunda sa solicite preturi libere la gaze inca din 2007 (asa cum ne-am angajat), lor alaturandu-li-se si cele doua mari companii de distributie, E.ON si GDF Suez.

Pai daca vrem o piata libera, normal este ca ea sa functioneze impecabil de la extractie si prelucrare pana la distributie si furnizare, astfel incat din aceasta ecuatie sa profite deopotriva toata lumea.

Pai daca modificarile se fac doar in varf, la pretul final, iar pe alte segmente avem monopol, mai putem vorbi de echitate?

Pe de alta parte, importurile de gaze sunt si ele monopolul unor companii, care nu sunt deloc straine de interesul actionarilor Petrom sau al companiilor de distributie. Altfel spus, pretul gazelor din import nu este nicidecum unul concurential, ci, dimpotriva, unul de monopol.

De ce sa liberalizezi atunci pretul gazelor din productia interna, pana nu liberalizezi tot lantul care duce la formarea pietei libere? Nu este evident ca in aceste conditii, unii profita altii pierd? Ba da, dar guvernul refuza sa explice populatiei aceste aspecte, sub motivul ca nu mai poate de grija ei.

Daca avem gaze mai ieftine, acest lucru se datoreaza exclusiv curajului guvernului de a nu ceda in fata presiunilor internationale, suntem lasati sa intelegem. Nimic mai fals.

In mod normal este firesc ca producatorii de gaze din Romania sa vanda la pretul pietei, daca vor sa poate rezista in concurenta cu alti mari producatori europeni si sa poata face investitiile de care au nevoie.

Pe de alta parte, consumatorii trebuie sa aiba acces la surse diferite de aprovizionare, caci numai concurenta poate duce la un pret corect si numai asa risipa poate fi evitata.

Despre acest lucru insa, nici FMI, nici Comisia Europeana nu spun un cuvant.

Cat priveste consumatorii industriali de gaze naturale din Romania, situatia lor nu este cu nimic deosebita de a populatiei. Oferta de piata este inexistenta practic, motiv pentru care unii au profitat de marinimia guvernului, altii nu.

Data fiind situatia extrem de complexa din acest domeniu, este cert ca a da frau liber solicitarii FMI nu face bine nici unui consumator din Romania.

Si pentru ca inevitabil trebuie sa urmam drumul Uniunii Europene, cred ca a venit timpul sa ne facem ordine in propria ograda.

In nci un caz insa nu trebuie sa incepem de sus in jos, adica de la pretul final, cum ne cer finantatorii internationali.