De la asasinii economici la investitorii fara bani

Planurile de acaparare a sistemului energetic romanesc, indeosebi a energiei ieftine, au fost gandite inca din anii 1992-1994 cu aportul nemijlocit al unor oameni din serviciile de informatii ale Romaniei.

Spuneam intr-o analiza precedenta din Bloombiz ca situatia disperata la care a ajuns sistemul energetic national are explicatii cat se poate de logice, iar autoritatile din Romania si-au adus contributia directa, fie din nestiinta, fie din ratiuni materiale.

Intr-o lume globalizata, aflata intr-o goana disperata dupa surse ieftine de energie, Romania nu putea fi trecuta cu vederea, cu atat mai mult cu cat expertii (numiti in articolul precedent asasini economici) in asemenea practici cunosteau prea bine « sensibilitatea » la coruptie a clasei politice instalate la Bucuresti, dupa caderea regimului comunist.

Asadar, intr-o tara in care se putea cumpara orice in schimbul unui pumn de dolari, misiunea asasinilor economici nu a fost deloc complicata.

Parafrazand una din legile lui Murphy, conform careia « un politician onest este acela care, dupa ce a fost cumparat, ramane cumparat », am putea spune ca nu mai putin de cinci guverne au fost partase la ingerintele strainilor in sistemul energetic romanesc, sub imperativul retehnologizarii lui.

Cum nici unul din guvernele postdecembriste nu dispunea de banii necesari pentru retehnologizare, lucru valabil si dupa 20 de ani, s-a inventat nevoia atragerii capitalului strain. Macar de ar fi venit in Romania specialisti, dar, din nefericire, au venit tunarii.

S-a inceput, evident, cu cea mai ieftina sursa de energie, cea obtinuta pe baza hidro, caci aici Romania avea si potential, dar si specialisti trasi pe dreapta de sistem. Schema este cat se poate de simpla, in principiu.

Investitorul strain se angaja sa treaca la retehnologizarea obiectivelor hidroenergetice importante, pe banii lui, urmand ca dupa aceea sa-si recupereze investitia din energia atribuita direct, pe care putea s-o vanda atat pe piata interna cat si pe piata externa.

Paradoxul acestei interventii la noi este ca, spre deosebire de alte cazuri similare, investitorii care s-au oferit sa-si pune banii la bataie nici macar nu dispuneau de ei. Intr-un final, tot statul a fost cel care a garantat valoarea lucrarilor, cu toate ca energia ieftina a fost luata ulterior de investitorii straini. Si inca o mai iau, cel putin pana in anul 2014.

Contractele beton semnate de acestia cu statul roman sunt si in momentul de fata secrete si vor mai fi multa vreme de aici incolo.

Dupa ce au fost infiintate sau reactivate firme din strainatate care, in cele mai multe cazuri, detineau doar blazonul nu si forta financiara, acestea si-au facut un lobby insistent in sistemul energetic romanesc si, atunci cand a fost momentul, au trecut la asa zisa retehnologizare. S-a inceput, prin 1996-1997, cand sistemul energetic nu era spart si functiona sub monopolul RENEL, cu retehnologizarea rotoarelor Pelton ale hidrocentralei de pe raul Lotru.

Pentru ca firma ce urma sa faca aceasta lucrare venea tocmai din Elvetia (sediul social), guvernul acestei tari s-a si grabit sa acorde Romaniei un ajutor nerambursabil de vreo sapte milioane de franci elvetieni, din care aproape trei milioane mergeau catre hidrocentrala de pe Lotru.

Chiar daca doua din rotoarele livrate nu au indeplinit conditiile de calitate cerute si, ulterior, au fost refabricate, guvernantii de la Bucuresti nu au avut nici o retinere pentru a incredinta aceleasi firme sau grup de firme retehnologizarea celei mai mari hidrocentrale din Romania, cea de la Portile de Fier I si II, care produce aproximativ 60% din energia hidro realizata anual in Romania.

Nu intram in amanuntele contractului, pentru ca spatiul nu ne permite, dar precizam ca acesta s-a incheiat prin incredintare directa, desi alte patru firme internationale ar fi dorit sa participe la o posibila licitatie pentru Portile de Fier.

Sa mai spunem ca inainte de a se realiza aceasta incredintare directa, specialstii romani de la Hidroelectrica s-au aflat in discutii cu rusii de la Electrosila, pentru retehnologizare, pentru simplu motiv ca acestia cunoasteau hidroagregatele de la Portile de Fier, caci acestea au fost produse in Rusia. Din pacate pentru ei, rusii nu aveau inca asasinii lor economici.

Ar mai fi de facut o precizare, evident ca suma initiala a contractului de retehnologizare, de circa 100 de milioane de euro, nu a mai corespuns cu suma finala, care a fost mult umflata, dupa aceeasi metoda ce s-a aplicat si in cazul altor lucrari de infrastructura incredintate de catre statul roman unor companii private.

La scurt timp dupa retehnologizarea unuia dintre grupuri au aparut insa si probleme de functionare, care ne-au costat alti bani, alta distractie. Asa e cand statul da banii.

Desigur, trecute odata aceste probleme s-a ajuns la faza urmatoare, astfel incat « baietii destepti » sa poata beneficia de energia ieftina hidro, pentru a o putea vinde ulterior cu un pret dublu sau chiar mai mult.

Intre timp, romanii plateau ce li se servea, adica energie electrica scumpa.

A doua faza a operatiunii a fost liberalizarea pietei de energie, la presiunea Bancii Mondiale si a Fondului Monetar International, in conditiile in care Romania juca rolul de pionierat in noua structura.

A fost spart sistemul energetic, pe baza mixului de materie prima utilizata, si Hidroelectrica a scapat de presiunea celorlalti producatori de energie electrica cu costuri mult mai ridicate, fiind libera sa-si duca la indeplinire contractele cu « baietii destepti ».

Liberalizarea pietei de energie a facut posibila aparitia furnizorilor privati, care in urma unor simple operatiuni de natura financiara goleau de profit producatorii din Romania si implicit veniturile statului roman.

Din nefericire, acest lucru a blocat si retehnologizarea pe care ne-am fi dorit-o si care in momentul de fata a ramas tot in sarcina statului, respectiv a banilor stransi de la noi.

Una e sa investesti acuma si altceva era daca o faceai la momentul potrivit. Cine a trebuit insa, s-a imbogatit din asta.

Piata de energie electrica din Romania este, la modul declarativ, libera suta la suta in momentul de fata. In realitate, gradul de liberalizare nu depaseste 50% si nici ca acesta va creste pana cand concurenta nu va aparea in randul producatorilor.

Deocamdata, producatorii sunt de stat, iar o parte din distribuitori si furnizori sunt privati. Pe acest fond pe care l-as numi un fel de struto-camila, jaful mai poate inca continua. In articolul viitor vom trece la cea de-a treia etapa a afacerilor cu energie, de data asta faza in care intra in scena si afaceristii autohtoni.

Lipsa eficienței energetice a clădirilor publice costă România 6 miliarde de lei pe an. Ce am putea face cu acești bani

România are peste 242.000 de clădiri publice al căror consum este peste 200-250 kWh/metrul pătrat, iar media recomandată la nivel european este de 140kWh/metrul pătrat, se arată într-un...

Apar primele investiții arabe în România. Ministrul Agriculturii: „Numai aşa vom creşte valoarea produselor româneşti!"

Nu doar companiile occidentale vin să facă bani în România, ci și arabii, mai nou. Florin Barbu, ministrul Agriculturii din partea PSD, a anunțat investițiile pe care antreprenorii din Qatar...