Doar cu rabla lasam economia pe butuci

Miercuri, 04 Martie 2009, ora 10:35
6733 citiri
Doar cu rabla lasam economia pe butuci

Nici una dintre masurile anticriza ale guvernului Boc nu a fost pusa in practica, dupa aproape trei luni de guvernare, cu exceptia programului "Rabla", la care nici macar nu s-au incheiat inscrierile dealerilor auto.

Devine tot mai evident, pe masura ce zilele din noul an se scurg, ca guvernul de coalitie condus de Emil Boc nu prea stie ce are de facut, pentru a atenua efectele crizei economice. Ne-am cam plictisit de cand se tot numara banii de la buget, se tot fac calcule pe seama gaurilor lasate de guvernul Tariceanu si se cauta solutii pentru o mai buna colectare a veniturilor.

Pe acest fond a aparut si ideea impozitului forfetar, contestata din start tocmai de catre firmele care ar fi trebuit sa beneficieze cu prioritate de masurile anticriza.

Cu chiu cu vai, guvernul a dat drumul, de ieri, la celebrul de acum program « Rabla », fara ca acesta sa fie insa pregatit in totalitate. Ca o paranteza se impune sa amintim ca respectivul program, in acceptiunea lui initiala, nu este unul de incurajare evidenta a industriei auto autohtone, ci mai curand unul de protectie impotriva importului necontrolat de masini uzate.

Atata vreme cat in program se inscrie un singur producator si mai multi comercianti de automobile sunt evidente si efectele lui.

Ce se intampla insa cu celelalte masuri anticriza, negociate saptamani la rand cu patronatele si sindicatele, nu ne spune nimeni. In schimb, zilnic asistam la raportari ale Oficiilor fortelor de munca, privind noi disponibilizari, si la anunturi ale companiilor de reducere a productiei.

Activitatea economica se contracta in toate sectoarele in timp ce exporturile Romaniei s-au redus pe primele doua luni cu aproape 20%. Se vorbeste tot mai insistent de crestere economica negativa, moneda nationala nu-si revine in nici un fel din ameteala, in ciuda interventiilor bancii centrale si a incurajarilor venite din partea guvernatorului BNR.

Confratii nostri din Uniunea Europeana ne trateaza deja ca tara de mana a doua, dar ne promit ajutoare ce urmeaza sa fie puse in practica exact cu aceeasi convingere cu care am reusit noi sa facem un program anticriza.
Asteptam sa ne pice ceva din cer, caci noi chiar nu stim ce avem de facut.

Presedintele Basescu bate saua sa priceapa iapa, pe la bancile occidentale, care ar trebui sa finanteze sucursalele din Romania in vederea deblocarii creditului. Dar cine se incumeta sa mai dea acum credite unor firme care-si duc deja viata de o zi pe alta ?

In sfarsit, sa revenim la guvernul Boc si la asa zisul program anticriza, incremenit odata cu balbaiala de prin ministere.

S-a vorbit despre reabilitarea termica a blocurilor de locuinte si de alocarea a cel putin un miliard de euro/an pentru acest program.

Presupunand ca s-ar fi acordat vreo 360 milioane lei (adica vreo 84 milioane euro), asa cum sustin autoritatile, nu ne ramane decat sa ne intrebam cand se va demara efectiv acest program incropit de o ordonanta de urgenta scrisa pe doua pagini si care zace spre aprobare pe masa guvernului ?

Lucrurile nu sunt simple deloc, mai ales ca programul de reabilitare a fost demarat inca din 2005, iar in baza lui s-au reabilitat vreo 80 de blocuri de locuinte, dintr-un necesar de peste 80.000 de blocuri. Este cunoscut faptul ca intreaga procedura necesara demararii reabilitarii dureaza aproape un an, in cele mai bune conditii.

Pai daca noi nu stim nici macar cand va intra in vigoare noua ordonanta, atunci cu siguranta ca nici nu e cazul sa ne facem mari sperante pentru 2009.

Sa trecem la lucrarile de infrastructura. Bugetul Ministerului Transporturilor nu poate acoperi nici macar necesarul de reabilitare al unor drumuri nationale, sau finantarea pentru proiectele deja incepute. Dovada ca, desi vremea permite, la Autostrada Transilvania nu se lucreaza deloc.

In schimb, se distrug lucrarile efectuate pana acuma. Ministrul Berceanu a recunoscut ca din banii alocati nu poate face nici macar un kilometru nou de autostrada in 2009. Dar nici nu stie de unde sa faca rost de altii. Ce sa mai vorbim de infrastructura feroviara, pentru care nu sunt suficienti bani nici de intretinere, daramite de modernizare a ei ? Am terminat si cu asta.

Sectorul energetic avea si el anul acesta nevoie de vreo doua-trei miliarde de euro, pentru investitiile ce nu mai pot fi amanate. Nu s-a dat nici un ban de la buget, dar nici alte modalitati de finantare nu au fost descoperite.
Agricultura este in aer. Subventiile din anii anteriori au inca de asteptat, pentru suprafetele  cultivate in toamna nu s-au facut lucrarile de intretinere iar pentru subventia la ingrasaminte de abia acuma se negociaza cu Uniunea Europeana.

Despre fonduri atrase de la Uniunea Europena nici nu poate fi vorba, decat in cel mai bun caz spre inceputul anului viitor.

Si totusi, daca ne uitam la declaratiile politicienilor avem impresia ca toata lumea se agita. Probabil ca asa este. Numai ca agitatia nu vizeaza criza, ci aranjarea afacerilor clientelare. Pai, ca sa pui la cale reabilitarea termica, spre exemplu, trebuie sa stabilesti cu ce firme lucrezi si cum sa faci incat totul sa para transparent.

La infrastructura situatia este identica. A, era sa uit. Ceva, ceva a miscat. Ministrul turismului a reusit sa impuna tichetele de vacanta, domeniu in care lucrurile se aranjeaza mult mai usor. Daca dumneavoastra considerati ca asta este o masura anticriza, sau ca asa se va relansa industria turistica va inselati amarnic.

Au fost recapitalizate CEC Bank si Eximbank, caci acest lucru s-a facut asa, din condei. Pana sa mai vedem credite de la cele doua banci insa, ne haleste criza cu fulgi cu tot.

Toate aceste neajunsuri, ca sa nu le spunem altfel, sunt mascate de alte preocupari insa, cum ar fi desfiintarea cancelariei primului ministru, tentativa de taiere a sporurilor bugetarilor si scandalurile dintre clanurile interlope.

Din cand in cand, ne mai piperam nelinistile cu nepoata lui Boc de la guvern, sau cu soferul consilier, caci se apropie primavara si dau urzicile, care sunt gratis. Criza insa se instaleaza frumos si sigur peste Romania si peste toata Europa. Unii incearca macar sa faca ceva. Noi vorbim.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#basescu, #boc, #criza, #finante, #guvern, #rabla , #Editorial