Scaderea dramatica a exporturilor Romaniei nu este numai o consecinta a crizei economice mondiale, ci mai ales a lipsei de performanta a economiei, in ciuda investitiilor straine din ultimii ani.
A fost o perioada in istoria postdecembrista a Romaniei in care exporturile au reprezentat locomotiva cresterii economice. Din nefericire pentru noi, marfa vanduta pe pietele externe se reducea in mare parte la materii prime, materiale semiprelucrate si, evident, forta de munca.
Lohnul, oricat de blamat a fost la vremea respectiva, a ajuns sa fie principala resursa de valuta a Romaniei, alaturi de busteni, titei, minereuri sau produse metalurgice. Nimeni nu-si mai facea iluzia ca Romania poate exporta tractoare, masini, strunguri, utilaje energetice si chiar armament.
Am declansat, tarziu ce-i drept, procesul de privatizare in speranta ca investitorii vor reusi sa repuna pe picioare macar o parte a economiei romanesti si ca astfel structura exporturilor se va modifica radical.
Ne-am inselat amarnic, caci, cu mici exceptii, investitorii straini nu au venit sa faca produse performante in tara noastra, ci sa exploateze forta de munca ieftina, Si au tras de ea cat au putut.
In lipsa totala a unei viziuni de perspectiva asupra viitorului tarii, guvernele noastre nu au avut niciodata grija generatiilor viitoare.
Exportul a fost lasat exclusiv la mana societatilor comerciale care au supravietuit tranzitiei, iar patronii acestora nu au avut absolut nici o jena sa vanda chiar tot ce se putea vinde.
Asa cum spuneam, in primul rand materie prima neprelucrata si forta de munca a angajatilor.
Pe de alta parte, nici nu mi-am propus sa trec in revista « performantele » la export ale regimului comunist, caci nici atunci competitivitatea produselor romanesti nu era una de invidiat. Altceva vreau sa remarc, o indiferenta care acuma ne costa enorm.
Este vorba despre pietele de desfacere ale Romaniei si de partenerii nostri comerciali. In virtutea neputintei si in lipsa strategiei de export ne-am trezit ca principala noastra piata de desfacere a devenit Uniunea Europeana, care absoarbe in jur de 70% din exporturile Romaniei.
Tarile Uniunii Europene nu aveau insa nevoie de produse prelucrate din Romania, pentru simplu fapt ca acestea nu puteau face fata produselor similare din tarile dezvoltate.
Am avut multa vreme avantajul energiei electrice ieftine, al altor materii prime ieftine, dar nu am stiut sa-l valorificam pentru deschiderea de nise pe pietele dezvoltate.
Nici investitorii veniti din Uniunea Europeana nu aveau interesul sa-si concureze tarile de origine, in primul rand pentru ca ar fi fost nevoiti sa investeasca masiv in fabricile cumparate in Romania. Au preferat sa dea tunuri, caci au avut si de la cine invata.
Asa se face ca in momentul in care partenerii nostri europeni au intrat in criza, Romania s-a sufocat pur si simplu. Oare chiar sa nu fi avut nici un debuseu ? Oare in lumea asta globalizata noi nu puteam descoperi si alte piete ?
De fapt nici nu trebuia sa le descoperim, ci mai curand sa le recucerim. Am uitat total de Rusia, de Orientul Mijlociu, de China si chiar da tarile balcanice. Tot efortul de a cuceri aceste piete, din vremea regimului comunist, a fost dat uitarii.
Imi amintesc ca guvernul Tariceanu a avut ca obiectiv, la instalarea lui, chiar repozitionarea pe aceste piete. Mi-am zis, in sfarsit, clasa politica din Romania s-a desteptat. Nu mi-a trebuit prea mult sa-mi dau seama ca nu erau decat simple declaratii de bune intentii si nimic mai mult.
« Romania va avea o strategie de expansiune economica orientata spre piete comparabile cu ale ei », spunea domnul Tariceanu.
Nici presedintele Basescu nu se lasa mai prejos si vorbea de « actiunea preventiva » in politica externa, care includea intre altele si promovarea capitalului romanesc. Ei, de la vorbe la fapte e cale lunga.
Jocul de-a comertul pe pietele economice ale lumii este asemanator cu cel al companiilor aeriene, care atunci cand castiga o ruta importanta de transport fac eforturi mari sa o mentina, chiar si atunci cand ea aduce pierderi. Romania nu a facut la fel nici in aer nici pe pamant.
Caderea regimului comunist a fost urmata de o renuntare sine die la piete traditionale importante, pentru simplu motiv ca « prietenii lor nu mai sunt si prietenii nostri ».
Pe rusi i-am abandonat pe motivul ca ar fi rau platnici, sau dintr-o antipatie irationala, desi lor le erau simpatice si vinurile si mobila si hainele sau pantofii romanesti.
Au urmat tarile arabe, care cu toate pacatele lor au inca un mare avantaj: dispun de bani. Si daca stii cum sa tratezi cu ei poti sa le iei si banii.
Noi, ne-am indreptat cu frenezie catre pietele europene unde, asa cum spuneam mai sus, nu putem fi competitivi decat daca ne vindem materia prima sau forta de munca. Dar, asa era moda.
Am putea spune astazi ca efectele crizei economice ar trebui sa ne dea si mintea cea de pe urma. Sa ne uitam din nou la fostii nostri parteneri economici. Noi ii vrem iarasi aproape de noi, ca intr-o poveste de dragoste in care unul dintre parteneri si-a dat seama ca a gresit.
Dar, oare, ei ne mai vor? Sigur, guvernul Boc este prea ocupat cu imprumuturile din toate partile, pentru a acoperi gaurile bugetului, si in nici un caz nu are timp de asemenea actiuni curajoase.
Presupunand, totusi, ca miracolul s-ar putea petrece si vechii nostri parteneri ne-ar lua din nou in considerare, sa vedem insa daca am mai avea ce sa le dam. Produse pe care inclusiv noi le refuzam ?
E cunoscut faptul ca deficitul comercial este rezultatul lipsei de competitivitate a economiei autohtone si in nici un caz un rezultat al pasiunii romanului pentru produsele straine. Dar industria romaneasca, atat cat a mai ramas din ea, nu nu mai este orientata de multa vreme cu fata catre piata.
Combinatele chimice construite de specialistii romani in Orient, combinatele de ciment, rafinariile etc, au nevoie ani buni de intretinere, de piese de schimb sau consultanta. Cine sa le mai ofere, daca noi nici pantofi nu mai stim sa facem?
Firmele din Ungaria, Cehia sau Polonia sunt prezente de ani buni cu investitii pe piata romaneasca. Noi nu am trecut nici macar Dunarea sau Prutul, daramite Caucazii sau Mediterana.
Sa ne mai miram atunci ca exporturile sunt in cadere libera ?
