Un esec al guvernului Boc in discutiile cu reprezentantii Fondului Monetar International si o eventuala inghetare a celei de-a doua transe din imprumutul de aproape 11 miliarde de dolari ar lasa bugetul total descoperit tocmai inaintea alegerilor prezidentiale.
Semnalul tras de presedintele Basescu la adresa reformei din sistemul public de salarizare nu este deloc unul propagandistic.
Cifra avansata de presedinte, in ceea ce priveste disponibilizarile din sectorul bugetar, nu este nici ea o inventie, ci mai curand o confirmare a unei realitati despre care nici unul dintre membri guvernului nu este strain.
Despre restructurarea aparatului birocratic ni se vorbeste inca de la instalarea Cabinetului Boc.
Reforma in sectorul bugetar si implicit reducerea drastica a cheltuielilor aparatului administrativ a fost si ramane o conditie sine qua non pentru accesarea banilor de la FMI si de la Comisia Europeana, motiv pentru care guvernul s-a angajat sa le faca.
Cu toate acestea, nimic nu s-a intamplat. Dimpotriva, dezmatul pe banii publici a urcat intr-un an de criza la cele mai ridicate cote.
Nu atat salariile marite inca de pe vremea guvernului Tariceanu, cat mai ales sporurile, primele si alte inventii nascute sa rotunjeasca veniturile unor categorii de salariati privilegiati au explodat in plina criza economica, dupa principiul « noua sa ne fie bine, restul pot sa crape ».
Cum ulciorul nu merge de multe ori la apa si guvernul Boc a ajuns la limita suportabilitatii. Pentru a intretine dezmatul bugetar, intr-o jumatate de an, guvernul s-a imprumutat cu nu mai putin de 12 miliarde de euro.
Sigur, veti spune, o parte din acesti bani s-au dus in investitiile statului si nu neaparat in salarii, pensii sau ajutoare sociale.
Iertata-mi fie neincrederea, dar la capitolul investitii nu prea stiu ce sa identific. Cu exceptia finantarii unor tronsoane de autostrada care nu se mai termina, majoritatea asa ziselor investitii publice nu sunt altceva decat recompense pentru firmele apropiate clasei politice aflate la putere.
Cazurile Ridzi si Udrea sunt doar varfurile aisbergului, caci adevaratele tunuri nu au iesit inca la suprafata.
Sa ne intoarcem insa la aparatul bugetar si la cheltuielile mari pentru intretinerea lui. Nici cel mai pesimist analist financiar nu ar fi intrevazut, la inceputul acestui an, un declin atat de sever al deficitului bugetar, care in trimestrul II a fost de 9%, iar pe intreg anul se anticipeaza 8%, fata de 4,6% cat reprezinta tinta stabilita cu Fondul Monetar International.
Revirimentul la care se astepta guvernul in a doua parte a anului e pe cale sa se transfurme intr-o si mai accentuata cadere si nici pentru anul viitor nu se intrevad semne mai bune.
Cum poti, in aceste conditii, sa mentii cheltuielile constante si sa nu te gandesti la economii ? Iata, guvernul Boc a reusit aceasta performanta, care acuma se intoarce ca un bumerang impotriva lui.
Presedintele Basescu si-a asumat un mare risc politic, atunci cand a vorbit de reducerea personalului bugetar cu 20%. Strateg inascut insa, presedintele stie ca daca acest lucru nu se intampla, in plina campanie electorala ne vom trezi ca nu mai avem bani de pensii si de salarii.
Care din cele doua rele trebuia ales. Evident, primul, cu atat mai mult cu cat presiunea vine si din partea Fondului Monetar International.
Restructurarea aparatului bugetar nu este insa o masura care sa fie pusa in practica peste noapte, asa cum sugereaza presedintele.
Desigur, daca acest lucru era tratat cu seriozitate inca de la instalarea guvernului, pana acuma se putea rezolva fara prea mari probleme.
Acest aparat, cat de ineficient este el in momentul de fata, poate induce probleme majore in situatia in care se restructureaza dupa ureche si nu dupa principii de eficienta. Se pare ca inspre asta ne indreptam.
Uitati-va cu cata dificultate se incearca restructurarea puzderiei de agentii guvernamentale, domeniu unde un ministru responsabil ar putea face adevarate minuni.
Dar avem noi ministri responsabili ? Pai de vreo cateva luni li se cere sa-si restranga propriul aparat ministerial si sa-si reduca numarul de consilieri, dar nimeni nu a facut-o.
Cum sa dai atunci iama prin administratiile financiare, asa cum promite ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, si sa dai afara unul din cinci, sau doi din cinci functionari, fara ca in prealabil sa sti ce fac oamenii astia ?
La fel se intampla si in invatamant si in sanatate, unde, brusc, se intra in carne vie.
Sa fim bine intelesi, am pledat dintotdeauna pentru reforma in domeniul bugetar, dar atunci cand se face dupa ureche, sau mai bine zis doar pentru ca ti-a ajuns cutitul la os, nu ai cum obtine rezultatele scontate.
Indiferenta guvernantilor fata de aceasta situatie nu are absolut nici o justificare. Poate este vorba de impotenta, dar in cazul asta mai bine sa ne lase in pace.
Restructurarea in sectorul privat s-a facut inca de la primele semne ale crizei, dar si aici cu mare dificultate si cu mari riscuri, caci a pierde forta de munca bine calificata poate fi un mare risc.
Cu toate acestea, criza a fost mai dura decat bunele intentii ale patronilor, acolo unde ele s-au manifestat.
In sectorul bugetar de ce nu se putea face acest lucru treptat si dupa o strategie care sa urmareasca eficientizare si nu decimarea sectorului ?
S-ar putea ca in scurt timp, daca ordinul de la Cotroceni va fi dus la indeplinire, sa avem vreo 250.000 de someri din sectorul bugetar. Sa nu credeti ca nu vor fi consecinte.
Acesti oameni erau printre clientii favoriti ai imprumuturilor bancare, caci ei prezentau siguranta. Salarii fixe, platite la timp si posibilitatea de a-si achita ratele.
Ce se va intampla cand ei vor intra in incapacitate de plata ? Pe unde-si vor scoate bancile comerciale camasa ? Desigur, la aceste aspecte nu are nimeni acuma timp sa se gandeasca. Dar, din pacate nu sunt singurele. Cand faci un lucru fara cap, mai devreme sau mai tarziu platesti.
Desigur, clasa politica spera ca nota sa vina dupa alegerile prezidentiale, iar dupa ei, potopul.
