In genunchi la Fondul Indulgentelor

Despre pensii nu prea avem multe de spus, cu exceptia acelor pensii speciale pe care o noua lege ar fi fost in masura sa le elimine. Pentru cei aproximativ cinci milioane de pensionari, care au cotizat statului roman in perioada activa, intarzierea platilor sau chiar blocarea lor este intr-adevar o adevarata drama si o mare nedreptate.

Cat priveste plata salariilor in sectorul bugetar, dar mai ales transformarea acesteia intr-o prioritate nationala, sincer, cred ca ar mai fi de discutat. Scapati si de restructurare, salvati si de cele 10 zile de concediu fara plata, cu sporuri si prime inca valabile in multe institutii, bugetarii nu au decat sa se mai culce ceva vreme pe-o ureche.

Uite ca nu e dracul atat de negru, isi pot spune acestia, continuand sa paraziteze un buget incropit din taxe si impozite de la cei activi, si, mai nou, din imprumuturi pe care vom fi obligati sa le achitam toti, chiar daca multi dintre noi nu am beneficiat de ele.

Marea nedreptate pe care Cabinetul Boc nu a reusit s-o rezolve in cele noua luni de guvernare, apasa, iata, din nou asupra intregii tari.

Expertii Fondului Monetar International, veniti la Bucuresti pentru a analiza realizarile Romaniei in ceea ce priveste angajamentele pe care si le-a asumat, colinda din poarta-n poarta, pe la fiecare partid parlamentar, doar doar o obtine garantiile necesare ce tin de continuitatea reformelor in Romania.

Evident, de aceste promisiuni depinde si acordarea celei de-a treia transe, in valoare de aproximativ 1,5 miliarde de euro, precum si ajutorul de la Comisia Europeana, de un miliard de euro, de care Romania are atata nevoie.

Ce gaseste delegatia FMI in Romania, in afara de promisiuni?

Cu exceptia deficitului bugetar, care pe primele noua luni ale anului s-a incadrat in tinta stabilita cu FMI (5,4 din Produsul Intern Brut), absolut nici o alta conditionalitate nu a fost indeplinita. Mai mult decat atat, in cele doua luni care ne-au mai ramas din acest an, Romania nu va putea recupera ce nu a facut in zece luni.

Altfel spus, de ce ne-ar acorda Fondul Monetar a treia transa de imprumut, conform acordului incheiat ? Doar pentru ca in lipsa ei ne ducem de rapa ? De cand a devenit Fondul « mama ranitilor ? », sau o institutie caritabila ?

Daca ar fi sa ne luam dupa usurinta cu care s-a incheiat acordul in vara acestui an si dupa disponibilitatea Fondului de a acorda Romaniei aproape 15 miliarde de euro, mai ca am putea sa fim optimisti fata de continuarea finantarii.

Pentru asta suntem dispusi sa ne punem si in genunchi in fata Fondului, asa cum am facut-o de mai multe ori in ultimii 20 de ani, pe parcursul celor sapte acorduri pe care le-am negociat cu FMI. Ca o paranteza trebuie sa mentionam ca nici unul nu a fost dus la bun sfarsit, exclusiv din vina guvernelor de la Bucuresti.

Daca ne uitam insa la recentele decizii ale FMI, in relatia cu alte state, optimismul nostru se poate transforma usor in pesimism. Sa dam doar exemplul vecinilor nostri de la Est, Ucraina, careia i-a fost sistata acordarea unei transe in valoare de 3,5 miliarde de dolari, pe motivul ca Parlamentul de la Kiev a propus o lege de crestere a pensiilor si salariilor.

Ne place, nu ne place, Acordul cu Fondul Monetar International este vital pentru Romania in aceste momente acute de criza economica. Si, greul cel mare vine de abia anul viitor. Cum iti poti permite atunci sa tratezi cu atata superficialitate o intelegere pe care ti-ai pus parafa si de care depinde depasirea acestei perioade critice ?
La Bucuresti se poate orice.

Spre deosebire de fostele Acorduri cu Fondul Monetar International, cand ni se puneau conditii extrem de dure, de la privatizarea unor societati strategice si pana la distrugerea unor sectoare economice, de data asta pretentiile FMI sunt atat de firesti incat nimeni din tara asta nu le poate contesta.

Cu totii stim ca legea salarizarii unice este strict necesara, cu totii stim ca eliminarea pensiilor speciale este legitima asa cum pe toti ne intereseaza ca moneda nationala sa nu o ia razna in fata monedei unice europene.

Asadar, ce ne retine sa facem aceste lucruri ? Campania electorala si teama de alegatori, pe de o parte, si politica de cumetrii, pe de alta parte. Stupida motivatie.
Fondul Monetar ar vrea sa mai stie si cum arata bugetul Romaniei pentru anul 2010. Si noi am vrea sa stim, ce-i drept, dar cine sa faca acest buget?

Ca sa nu mai lungim prea mult vorba, este cazul sa spunem ca niciodata nu am avut mai multa nevoie de banii de la FMI, asa cum niciodata nu am fost mai prost pregatiti de cum suntem acuma. Dupa toate probabilitatile, Fondul va amana acordarea celei de-a treia transe, pana dupa alegeri,sau, in cel mai bun caz ne va promite banii, dar ii va livra atunci cand va fi cazul.

Una peste alta, de undeva trebuie sa facem, totusi, rost de cel putin doua miliarde de euro, ca sa ne platim hangaralele urgente. Sa vedem cine va fi dispus sa ni-i acorde si la ce costuri. Daca nu-i luam insa acesti bani, atunci inseamna ca ne lovim cu capul de pamant. Oare nu tocmai de asta avem nevoie?